Autostrada Sibiu – Făgăraș va avea patru tronsoane și un drum de legătura cu DN1
Agenția pentru Protecția Mediului Sibiu a emis pe 7 februarie acord de mediu pentru Autostrada Sibiu – Făgăraș.
Lungimea totală a traseului va fi de 68,05 kilometri și va fi împărțită în patru tronsoane. De asemenea, noua șosea de mare viteză va fi conectată la DN1 cu un drum de legătură de 5,65 kilometri, relatează Economica.
Cele patru tronsoane ale proiectului sunt:
- Boița – Avrig
- Avrig – Arpașu de Jos
- Arpașu de Jos – Sămbăta de Sus
- Sâmbăta de Sus – Făgăraș (drum de legătură DN1).
Autostrada Sibiu – Făgăraș se va desprinde din Autostrada Sibiu – Pitești printr-un nod rutier de mare viteză, la Boița.
Pentru realizarea acestui proiect, nu vor fi necesare defrișări din fonduri forestiere și nu vor fi defrișate habitate naturale de interes comunitar.
Viteza de proiectare pentru această autostradă va fi de 140 km/oră, însă în zonele de deal va fi redusă la 100 km/oră, iar la nodurile rutiere – 80 km/oră.
Autostrada Sibiu – Făgăraș va avea în total șapte noduri rutiere, la Boița, Avrig, Arpașu, Victoria, Sâmbăta, Ileni și Făgăraș.
Rămâne de văzut când vor mai fi parcurși ceilalți pași necesari lansării licitației pentru proiectarea și execuția acestei autostrăzi.
La finele lunii ianuarie 2022, comitetul interministerial a aprobat proiectul Autostrăzii Sibiu – Făgăraș, după ce studiul de fezabilitate fusese analizat și avizat de Consiliul Tehnico- Economic de Avizare al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, la data de 28 decembrie 2021, a anunțat atunci secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu.
Valoarea totală a investiției este estimată la 7,5 miliarde de lei cu TVA, mai spunea luna trecută oficialul din Transporturi.
Lansarea procedurii de achiziție publică pentru proiectare și execuție lucrări la Autostrada Sibiu – Făgăraș este preconizată în trimestrul I al acestui an, au spus pentru ECONOMICA.NET reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Mai mult AICI