Banii pentru burse și pentru asistenții personali, votați după două ședințe de consiliu local
Consilierii locali au fost convocați aseară în cadrul unei ședințe extraordinare. Pe ordinea de zi a fost și un proiect care viza o rectificare bugetară, asta pentru ca unele sume de bani să fie distribuite acolo unde este nevoie. Astfel, că printre principalele modificări au fost mutarea unor sume de bani pentru plata burselor elevilor din Făgăraș, dar și pentru plata asistenților personali ai persoanelor cu handicap.
Surpriza a venit după ce proiectul, deși foarte important, nu a trecut de votul consilierilor. Asta după ce unul din cei 15 prezenți(Aurel Ludu- PSD) a ieșit din sală cu telefonul la ureche chiar în momentul votului(vezi video min 10.00) iar alții 5 s-au abținut. Primarul le-a mai explicat încă o dată ce probleme poate cauza votul negativ astfel că au convenit să mai convoace încă o ședință de îndată, la finalul întâlnirii.
„De această rectificare de buget era nevoie pentru a pune banii ca să plătim bursele elevilor, pentru a da salariile persoanelor întreținătoare a celor cu dizabilități și copiilor cu CES. Banii aceștia au fost rectificați, unele sume au fost luate înapoi de Ministerul Finanțelor iar alte sume pe care noi le-am încasat în plus le-am dus acolo la plata salariilor persoanelor care au grijă de persoanele cu dizabilități. S-a făcut o echilibrare la sfârșit de an, la nivel național iar noi eram obligați să facem lucrul acesta iar dacă nu am avut bani alocați de către Ministerul Finanțelor, atunci din resurse proprii, taxe locale, am completat capitolul respectiv. Am avut o primă ședință în care , consilierii USR, PNL și părintele Klein nu au înțeles despre ce e vorba și au votat împotriva și au respins bugetul. Am mai convocat încă o ședință de îndată zicându-le că nu mai este timp ca noi să mai convocăm o ședință peste 5 sau 6 zile, ci necesită o ședință de îndată pentru a aproba bugetul și a putea face plata acelor salarii și burse pentru copii“, ne-a spus Gheorghe Sucaciu, primarul Făgărașului.
În cadrul ședinței de îndată, deși consilierul local Aurel Ludu a ieșit din nou din sală, din cei 14 aleși prezenți, 13 au votat favorabil, un vot fiind de abținere( Iuliana Aldea), pentru că a fost nevoită să respecte regimul incompatibilității și a conflictului de interese. ( vezi video mai jos)

