Membrii Cercului de Informatică, de la Clubul Copiilor Făgăraș, câștigătorii unei table inteligente
Membrii cercului de Informatică, de la Clubul Copiilor Făgăraș, au participat la un concurs care le-a provocat imaginația și priceperea în utilizarea unei platforme sau aplicații digitale. Ei au avut de răspuns la întrebarea: „Cum vedeți voi școala viitorului?“. S-a putut opta pentru o lucrare statică (desen, ilustrație, caricatură etc.) sau dinamică (animație, videoclip etc.).
Tema concursului a dorit să-i determine pe copii să exprime cum își doresc să fie școala lor peste 10, 50 sau 100 de ani. Lucrările au putut oferi o perspectivă asupra: aspectului în care se va schimba sala de curs, clădirea școlii, laboratorul de informatică sau orice alt spațiu din școala unde ei învață astăzi și/sau a modului în care tehnologia modernă va îmbunătăți viitorul educației în materie de infrastructură, interacțiune, învățare practică sau oricare alt domeniu din sfera educației.
Competiția s-a desfășurat online și timp de două săptămâni s-au putut trimite lucrările pe site-ul organizatorului, Asociația „Ateliere Fără Frontiere“. S-au pus la bătaie 10 premii constând în table interactive și videoproiectoare.
Vineri, 26 noiembrie 2021 au fost anunțate cele 10 școli câștigătoare, printre care se află și Clubul Copiilor Făgăraș.
„Este o bucurie să avem un asemenea rezultat. Au fost mai mulți copii care s-au implicat în acest concurs, însă, conform regulamentului, a trebuit să trimitem doar o singură lucrare. Cred că a fost cel mai dificil lucru să alegem proiectul care să ne reprezinte. În urma jurizării noastre interne s-a decis ca animația realizată de Bianca, să fie înscrisă în concurs. Și iată că am ales bine! Țin să-i apreciez și pe Camelia, Emma și Matei care au avut lucrări foarte bune. Tabla interactivă va fi instrumentul pe care-l vom folosi la cursuri și care va aduce activităților noastre un plus de culoare și dinamism. Țin să mulțumesc copiilor care au muncit pentru acest concurs și părinților care îi sprijină în activitățile extrașcolare, dar și Asociației Ateliere fără Frontiere ce se implică în aducerea școlii mai aproape de viitor.“, a declarat prof. Liliana Comaniciu, coordonator al cercului Informatică, de la Clubul Copiilor Făgăraș.
Concursul a fost deschis celor 200 de unități școlare laureate ale proiectelor „Dăm Click pe România 2020”, respectiv „Dăm Click pe România 2021”, care au beneficiat sau vor beneficia de donații de calculatoare în cadrul acestor proiecte în perioada noiembrie 2020 – decembrie 2021.

