Conducerea unui moped în siguranță pe drumurile publice 

Vârsta minimă de la care un moped poate fi condus pe drumurile publice este de   16 ani și conducătorul acestuia trebuie să dețină permis de conducere.

Mopedele sunt supuse înmatriculării sau înregistrării pentru a putea circula pe drumurile publice. Acestea trebuie să aibă asigurare obligatorie de răspundere civilă și inspecție tehnică periodică valabile și să fie echipate cu mijloace de iluminare și dispozitive reflectorizant-fluorescente.

Se interzice conducătorilor de mopede:

  • să învețe să conducă vehiculele pe drumurile intens circulate;
  • să folosească telefoanele mobile atunci când se află în timpul deplasării pe drumurile publice, cu excepţia celor prevăzute cu dispozitive tip «mâini libere»;
  • să circule fără a ține cel puțin o mână pe ghidon și ambele picioare pe pedale;
  • să circule în timp ce se află sub influența băuturilor alcoolice, a produselor ori substanțelor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora;
  • să transporte pe astfel de vehicule mai multe persoane decât locurile stabilite prin construcție, precum și obiecte periculoase;
  • să se țină de un vehicul aflat în mers, ori să fie remorcat de un alt vehicul sau împins ori tras de o persoană aflată într-un alt vehicul;
  • să circule cu defecțiuni tehnice la sistemele de frânare sau cu un vehicul care nu este prevăzut cu avertizare sonoră;
  • să conducă vehiculul fără a menține contactul roților cu solul.

Pentru a rula în siguranță pe drumurile publice, Poliția Brașov recomandă conducătorilor de mopede:

  • să utilizeze echipament de protecție omologat: costum, cască, mănuși, etc.;
  • să folosească permanent lumina de întâlnire a farului și să semnalizeze orice schimbare a direcției de mers;
  • pe timp de noapte să folosească echipament reflectorizant-fluorescent pentru a fi vizibili;
  • să respecte regulile privind efectuarea depășirii, numai prin partea stângă, fără a îi incomoda pe ceilalți parteneri în trafic;
  • să evite ”unghiul mort”, existând riscul de a fi acroșați de conducătorii auto pentru că nu i-au observat!
  • să nu creeze surprize în trafic prin manevre bruște sau accelerare puternică a motorului.
  • să adapteze tot timpul viteza la condițiile meteo, de drum și de trafic.

           Pe timpul circulației pe drumurile publice, conducătorii de mopede sunt obligați să aibă asupra lor cartea de identitate, carnetul de conducere/ certificatul de absolvire  a cursurilor de legislație rutieră și certificatul de înregistrare a vehiculului.

(IPJ Brașov)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *