Acțiune comună împotriva braconajului: plase ilegale descoperite și scoase din apă în zona Făgărașului
O intervenție rapidă a reprezentanților AVPS Făgăraș și AJVPS Sibiu a dus la îndepărtarea unor unelte de pescuit ilegale și la salvarea mai multor pești capturați de braconieri.
Potrivit unui anunț făcut de asociație, paznicii acesteia au descoperit două plase din fir textil întinse ilegal în apă, la limita sectorului administrat de organizație, pe zona aflată în gestiunea AVPS Făgăraș.
După identificarea acestora, reprezentanții asociației AJVPS Sibiu au alertat imediat colegii de la AVPS Făgăraș, iar în urma unei acțiuni comune desfășurate cu sprijinul Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov, s-a intervenit la fața locului.
Plasele au fost scoase din apă, iar peștii capturați au fost eliberați în mediul natural.
Reprezentanții asociației au subliniat că lupta împotriva braconajului necesită colaborare permanentă între organizațiile de profil și autorități, pentru protejarea resurselor piscicole și a ecosistemelor acvatice.
„Braconajul nu are granițe, dar nici hotărârea noastră de a proteja fauna piscicolă. Mulțumim echipei AVPS Făgăraș și IJJ Brașov pentru răspunsul prompt și pentru colaborare. Doar împreună putem proteja apele noastre”, au transmis reprezentanții asociației.
Aceștia fac apel către cetățeni să respecte legislația în vigoare și să semnaleze autorităților orice activitate suspectă care poate afecta fauna și echilibrul natural al apelor.

