Polițiștii făgărășeni cer ajutorul cetățenilor pentru a identifica două persoane care și-au însușit o sumă de bani de la un bancomat

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”furt, dosar instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș.

Din cercetările efectuate în cauză a rezultat faptul că o femeie, în vârstă de 74 ani din municipiul Făgăraș, județul Brașov, s-ar fi deplasat la un ATM aparținând unei unități bancare amplasată pe raza municipiului Făgăraș în vederea efectuării unei tranzacții, respectiv retragerea unei sume de bani. Ulterior finalizării acestei activități, femeia în cauză ar fi procedat la ridicarea cardului bancar, fără a prelua suma retrasă, aceasta fiind uitată în fanta bancomatului.

La scurt timp, două persoane necunoscute, respectiv un bărbat și o femeie, ce se aflau în proximitatea ATM-ului, și-ar fi însușit, pe nedrept, suma de 900 lei, ulterior aceștia părăsind zona.

În urma activităților investigativ – operative efectuate în cauză, polițiștii au identificat imagini cu persoanele bănuite de săvârșirea faptei anterior menționată.

Întrucât, identificarea autorilor nu a fost posibilă, în vederea stabilirii răspunderii judiciare și pentru buna desfășurare a urmăririi penale, persoanele care pot furniza informații cu privire la identitatea persoanelor în cauză, sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.

 

bancomat2 bancomat4 bancomat5 bancomat5 bancomat6 bancomat7 bancomat8 bancomat9 bancomat10 bancomat11 bancomat13

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *