Subiectul zilei

Consilierii locali își „arată colții“: „Astăzi a fost o revoltă a consilierilor locali“

Odată cu eliminarea din PNL a celor trei consilieri locali: Magdalena Cențiu, Marius Cerghizan și Iulian Lascu, primarul Făgărașului a pierdut majoritatea în Consiliu Local iar astăzi opoziția pare că „și-a arătat colții“. Proiecte importante pentru Făgăraș și făgărășeni  precum construirea unei creșe, închiderea gropii de gunoi, dotarea spitalului cu incubatoare pentru copii, dar și altele au primit vot negativ din partea majorității formată din consilieri de la PSD, USR-PLUS, PNL și Pro România. Motivul invocat de aceștia a fost timpul insuficient pentru parcurgerea materialelor supuse la vot. 

Dacă luna trecută, ședința a fost una extrem de scurtă, de data aceasta ședința ordinară a aleșilor, a durat mai bine de patru ore. Disputele au început înainte de a se trece la votul fiecărui proiect și doar votarea ordinii de zi a durat aproape o oră, timp în care s-a cerut și o pauză de cinci minute. Din cele 36 de proiecte de pe ordinea de zi doar proiectele care se refereau la bani pentru investiții, proiecte, organigrama au fost respinse de majoritatea aleșilor, pe motiv că nu au avut timp suficient pentru parcurgerea materialelor de la mapă. În schimb cele privind vânarea unor locuințe, terenuri au trecut fără nicio discuție. Au votat împotrivă sau s-au abținut următorii consilieri locali: Știrbu Cosmin, Butunoiu Nicolae și Cristian Ludu(PSD), Cristina Paicu și Monica Crăciun (USR PLUS), Lucian Cupu(PNL) și Iuliana Aldea(PRO România).

Este clar: patru consilieri PSD, un consilier PRO-România, doi consilieri USR, un consilier PNL având o majoritate din cei prezenți, adică un număr de 8, au blocat toate proiectele puse astăzi pe ordinea de zi. Am avut o rectificare de buget la unele capitole după ce am primit bani de la Agenția Fondului de Mediu pentru acel proiect de închidere a gropii de gunoi. Pentru că astăzi au respins bugetul iar noi în cinci zile trebuia să plătim banii , banii ne vor fi luați înapoi de Agenția Fondului de Mediu iar proiectul închiderii gropii de gunoi se blochează. Apoi o să zică ei(consilierii) că nu am plătit constructorul iar constructorul pleacă, dar vina este exclusiv a acestor consilieri.“, a spus primarul Făgărașului.

De ce nu au avut consilierii toate materialele la comisii privind rectificarea acestor sume?

„ Adresa că ne-au virat banii a venit alaltăieri iar noi astăzi am venit cu amendament. Conform legii, așa se procedează. Am mai primit ieri o adresă de la Ministerul Dezvoltării și știți foarte bine că avem aprobată o creșă și prin adresa respectivă ni s-a spus să punem la dispoziție o anumită documentație: un studiu geotehnic și niște documentații de avizare. Avem nevoie de 15.000 lei pentru a face achiziții pentru aceste studii, astăzi ne-au respins proiectul de rectificare de buget, unde erau cuprinse și aceste amendamente, nu putem pune la dispoziție Ministerului Dezvoltării aceste documente iar dacă noi nu le punem la dispoziție în câteva zile, ei ne scot de pe lista de investiții. Le-am explicat aceste lucruri consilierilor, dar nu vor să audă. Este în pericol acest proiect, dea  nu se mai construi această creșă. Mai era un amendament cu o rectificare de la Liceul „Aurel Vijoli“ de 5000 lei, au respins acest amendament. “, ne-a spus Gheorghe Sucaciu, primarul Făgărașului.

În plus, pentru un proiect derulat prin DSP, consiliul local trebuia să aprobe o cofinanțare de 10% pentru achiziția unor incubatoare pentru dotarea spitalului din Făgăraș, lucru care a primit vot negativ.

Au mai respins proiectul de rectificare de bugetul unde aveam prinși bani pentru a plăti următoarele utilități: de prestare de servicii măturat, prestare serviciu ridicat gunoi, le-au blocat astăzi și la fel când ni se termină banii nu știu ce o să facem, pentru că dacă nu mai avem bani pe capitolele respective, noi nu mai putem plăti. Am avut economii în bugetul local până în momentul de față, am făcut aceste rectificări, dar ei le-au blocat cu bună știință, inclusiv dotarea spitalului Municipal, cu niște incubatoare pentru copiii mici. Avem un contract cu Ministerul Sănătății, prin DSP, am intrat pe acel program, era ultimul document de a da o Hotărâre de Consiliu Local de a  asigura o cofinanțare de 10%, au respins acest proiect și la fel punem în pericol dotarea spitalului municipal“, a mai spus primarul Făgărașului.

Nu își avea rostul ca multe din proiecte să pice. Îmi pare rău, pentru că discutăm chiar și de bugetul Făgărașului și multe plăți nu se pot face din cauza voturilor colegilor noștri. Sper ca în următoarele ședințe să-și revină cu picioarele pe pământ și într-adevăr să facem ceva pentru Făgăraș și nu pentru interesele politice“, ne-a declarat consilierul independent Ovidiu Popa.

Deși la fiecare vot, opoziția și-a argumentat faptul că nu se opune dezvoltării Făgărașului, au fost și consilieri care au recunoscut că a fost cităm „o revoltă a consilierilor“.

Într-adevăr astăzi ședința a fost foarte tumultuoasă și foarte multe probleme puse pe ordinea de zi, cu foarte multe puncte suplimentare, având în vedere lipsa lor de luna trecută, dar cred că reușim să trecem peste ele, important este să avem informările la timp. Cred că asta am vrut să spunem toți consilierii. Eu nu sunt de mult timp în consiliu, dar de mult timp cerem ca aceste informări înainte de comisii și înainte de consiliu să fie puse la dispoziția noastră din vreme, pentru a le putea studia. Astăzi a fost o revoltă cred că a consilierilor locali în privința acestor lucruri. Nu vrem să distrugem nici piața, nici serviciul public, nici să aducem impedimente bugetului local, dar ne dorim ca și noi la rândul nostru să fim informați din timp pentru a putea lua aceste decizii, în cunoștință de cauză“, ne-a declarat consilierul local PSD,  Corina Polmolea.

Eu nu văd votul dat de abținere ca fiind împotrivă. Când te abții înseamnă că unele lucruri sunt neclare și trebuie explicate atât de către cei care fac parte din comisiile respective, cât și de către conducere primăriei ca noi în comisiile de lucru să ne înțelegem“, ne-a spus Iuliana Aldea, de la Pro România.

Un consilier local are dreptul să voteze în cunoștință de cauză. În momentul în care în comisii avem niște proiecte iar la ședință aceleași proiecte dar cu o suplimentare, nu poți să spui că dai un vot în cunoștință de cauză. Din cauză că nu există transparență totală, nu poți să votezi în cunoștință de cauză. Cred  că cetățenii ne-au trimis aici să lucrăm eficient pentru ei. Nu a fost un vot împotrivă și v-aș ruga să fiți obiectivi, nu subiectivi. Să intrăm în comisii, nu se justifica urgența. Domnul primar are posibilitatea să ne convoace în ședință de îndată, putem să venim , nu suntem împotriva dezvoltării Făgărașului, dar nici nu putem să votăm în necunoștință de cauză“, ne-a spus Cristina Paicu, consilieri local USR-PLUS.

Dacă acești consilieri locali și-au justificat votul negativ  în fața opiniei publice, prin intermediul presei, consilierul local Lucian Cupu a refuzat acest lucru.

Chiar dacă, potrivit primarului există riscul să se piardă bani sau să se blocheze proiecte, un consilier local se bazează tot pe soluțiile edilului șef în a gestiona această situație.

Nu cred că este cazul, domnul primar poate să facă ședință extraordinară, de îndată, cu data de mâine. Dacă dânsul zice că nu vrea să piardă acești bani, sunt convinsă că găsește soluții. Nu ne-am împotrivit aceste lucruri, nu am refuzat să colaborăm cu el, cred că de mai mult timp cerem ca această colaborare și pentru a perfecționa acest duo, pentru că suntem împreună, toți vrem să facem pentru binele cetățenilor și atunci trebuie să existe o colaborare și un respect care nu întotdeauna este în consiliu. S-a votat astăzi tocmai pentru a ne respecta unii pe alții. Acesta a fost votul de astăzi“, ne-a declarat consilierul local PSD Corina Polmolea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *