Ministrul Agriculturii, în mijlocul producătorilor de cartofi din Țara Făgărașului
Strategia de dezvoltare a sectorului de cartofi pentru perioada 2021-2027 a fost elementul central al simpozionului desfășurat miercuri, 21 iulie 2021, în localitatea Drăguș. Prezent la eveniment, ministrul Agriculturii, Adrian Oros a discutat cu fermierii – producători de cartofi din zonă, cu reprezentanți ai autorităților centrale și locale, precum și cu specialiști din agribusiness.

S-au adus în discuție următoarele probleme în vederea sprijinirii sectorului cartofului în România:
✓ Accesul la sămânță de calitate;
✓ Asigurarea cantității de cartof necesară consumului la nivel național;
✓ Asigurarea livrării pe toată perioada anului a cartofului românesc;
✓ Accesul la surse de apă pentru irigarea culturilor de cartof;
✓ Îmbunătățirea calității printr-o depozitare profesională;
✓ Reducerea importurilor la cartofi;
✓ Reducerea deficitului balanței comerciale specific acestui produs.
Specialiștii din agribusiness au vorbit despre rolul spațiilor de depozitare pentru producătorii de cartofi, ca importanță strategică în vederea îndreptării balanței comerciale specifice acestui produs, precum și despre necesitatea susținerii producătorilor de cartofi pentru industrializare: avantaje competitive și perspective de dezvoltare.
Au participat, alături de ministru, Ștefan Constantin, directorul general al Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare, Claudiu Coadă, directorul general adjunct al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, Cornel Greavu, primarul comunei Drăguș, județul Brașov, Izabella Agnes Ambrus, subprefectul județului Brașov, Dan Hurduc, președintele Clubului Fermierilor Români, Florian Ciolacu, director executiv al Clubului Fermierilor Români, Cleonic Sucaciu, președintele Grupului Producătorilor de Cartofi Țara Făgărașului, Romulus Oprea, președintele Federației Naționale “Cartoful” din România.

„Astăzi suntem în Țara Făgărașului, la evenimentul dedicat sectorul cartofului, pe care îl organizăm împreună cu partenerii noștri, Federația Națională ”Cartoful” din România și Grupul Producătorilor de Cartofi din ”Țara Făgărașului”. Punem în discuție prioritățile agriculturii românești și strategia de dezvoltare a sectorului cartofului în perioada 2021-2027.
Suntem onorați să îl avem alături de noi pe ministrul agriculturii, dl. Adrian-Nechita OROS, precum și reprezentanții ANIF, AFIR și APIA.
Din partea Clubului, se adresează participanților Dan HURDUC, președinte, Laszlo BECSEK, membru Consiliu Director, precum și Florian CIOLACU, director executiv.
Din partea partenerilor noștri, se adresează invitaților Romulus OPREA, președintele Federației Națională ”Cartoful” din România, Gheorghe BOȚOMAN, președinte AgroProspect, și Cleonic SUCACIU, președinte Grupul Producătorilor de Cartofi Țara Făgărașului și gazda evenimentului.“, au spus reprezentanții Clubulului Fermierilor Români.
Evenimentul a fost găzduit de ferma Gusutri Com, din comuna Drăguș și a fost organizat de Clubul Fermierilor Romani, Federatia Nationala “Cartoful” din Romania si Grupul Producatorilor de Cartofi din Tara Fagarasului.
foto: facebook- Ministerul Agriculturii