Copiii de la Recea, câștigătorii Next Star

Momente unice, de bucurie noaptea trecută pentru copiii Școlii Gimnaziale din Recea, dar și pentru susținătorii acestora! Echipa condusă de prof. Nelu Avram a reușit să-i convingă pe telespectatori că merită să câștige marele premiu de 20.000 de euro, astfel că dintre toți cei 8 concurenți (singur sau în echipă) Școala Recea a fost desemnată ca fiind marele câștigător al acestui sezon Next Star.

Școala Recea a demonstrat că are toate atuu-urile necesare pentru a primi marele premiu oferit de Antena Group.  Elevii școlii  au reușit să emoționeze o țară întreagă, care i-a votat.

Moment de acrobație și circ

next star1Marele câștigător a pregătit un moment special pentru finală, în care talentul a fost pus în valoare. Juriul a fost încântat de prestația câștigătorului, astfel că, l-au recompensat cu 3 voturi de DA, fapt pentru care a reușit să ajungă la votul publicului și în final, să devină marele câștigător.

Voi îmi păreți mie ca o mare familie, așa îmi păreți mie. Știți să vă coordonați și să vă concentrați. Nu am cum să nu observ asta. Pentru mine sunteți o mare revelație. E minunat ce am văzut. Răspunsul meu e Da, iubiților”, le spune Ștefan Bănică.

Felicitări, dragii mei, a fost wow. Și vreau să vorbesc cu Cleopatra, ai avut un rol important și greu. Tu ai fost miezul. Am stat un pic cu inima…”. spune Loredana.

Membrii școlii au avut curajul de a se pune în cele mai riscante poziții pentru a le ieși momentul dificil pe care l-au pregătit după ce au aflat că vor merge în această etapă decisivă a sezonului.

Școala Gimnazială Recea a fost surprinsă la final de unii dintre cei mai cunoscuți circari din țara noastră, mai precis de Circul Bellucci, care le-au spus și câteva cuvinte încurajatoare și le-au făcut o invitație imposibil de refuzat.

next star2„Este foarte greu ceea ce au făcut și periculos și am vrea să îi avem la noi în echipă”, a fost invitația făcută de conducătorii circului.

Publicul a fost la sentimentul juriului și l-a votat în număr mare, reușind să-i facă pe elevii Școlii Recea să câștige premiul pus în joc, oferit de Tedi.

Reacția Școlii Recea, după ce a câștigat Finala Next Star 2021

Bucuria câștigătorilor a fost evidentă, acest lucru s-a văzut chiar de pe scenă, atunci când și-au auzit numele. Emoțiile nu au lipsit nici ele din peisaj și au făcut ca această finală să fie una originală, cu o încărcătură emoțională constructivă, care i-a ajutat pe marii câștigători să fie în extaz.

 

 

next star3

next star5

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

sursa: a1.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.