Recomandate

Eveniment care a bucurat sufletul în Sala Tronului din Cetatea Făgăraș

Sala Tronului din Cetatea Făgăraș a găzduit duminică după-amiază un eveniment deosebit, care a avut în centrul atenției ia românească. Zeci de făgărășeni, îmbrăcați în ie, au luat parte la evenimentul organizat de Casa Municipală de Cultură și Muzeul Țării Făgărașului ”IA – Haina de lumină a neamului românesc”.

Unul din invitații speciali ai evenimentului a fost îndrăgitul preot Constantin Necula, care le-a vorbit celor prezenți despre însemnătatea iei pornind din cele mai vechi timpuri.

IMG_1951Ne-am bucurat de un eveniment frumos. Ziua Iei a fost sărbătorită altfel în Sala Tronului din Cetatea Făgăraș. Unul din invitații speciali a fost pr. Constantin Necula, care a vorbit despre ie, în special despre ia bărbătească, despre cum pânza de la botezul unui băiat era folosită pentru cămașa de cununie. Dacă bărbatul pleca în război, atunci cămașa rămânea la fetei cu care urma să se căsătorească.  Ne-am bucurat și de prezența lui Sebastian Stan și a orchestrei. Oamenii au plecat cu energie pozitivă pentru că singurul medicament pe care îl putem folosi în această perioadă e cultura. Hrănind sufletul, vindecăm trupul“, ne-a spus Diana Gribincea Popa, managerul Casei Municipale de Cultură.

 

 

IMG_1948Un moment emoționant în cadrul evenimentului a fost lansarea cărții „Iile lu mamaie Ana“, carte care cuprinde colecția de ii a Anei Gribincea, artist popular. Ana Gribincea s-a născut la Cornu, județul Prahova și de peste 40 de ani a fost adoptată de Făgăraș. A învățat  în tinerețe să dea viață iilor iar de câțiva ani și-a regăsit această pasiune. A realizat până acum zeci de ii, care sunt purtate cu mândrie atât de copii, cât și de nepoți.

În cadrul evenimentului a fost lansată cartea „Iile lu mamaie Ana“ în care au sunt prezentate cele 12 ii pe care mi le-a cusut mie și inclusiv cele cusute nepoatei ei“, a mai spus Diana.

Evenimentul s-a încheiat în compania interpretului Sebastian Stan care a încântat publicul prezent prin melodiile populare interpretate.

IMG-20210628-WA0015 IMG-20210628-WA0011 IMG-20210628-WA0013 IMG-20210628-WA0012 IMG-20210628-WA0009 IMG-20210628-WA0010 IMG-20210628-WA0008 IMG-20210628-WA0006 IMG-20210628-WA0007 IMG-20210628-WA0003 IMG-20210628-WA0004 IMG-20210628-WA0001

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *