Social-democraţii merg pe mâna unui tânăr de 34 de ani la alegerile pentru Primăria Şinca Nouă
Preşedintele PSD Braşov, Marius Dunca (foto dreapta), l-a prezentat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, pe candidatul partidului pentru Primăria Şinca Nouă: George Turcea (foto stânga), un tânăr în vârstă de 34 de ani.
„Turcea Marian-George în vârstă de 34 de ani, masterand în Ingineria și Managementul Gazelor Naturale, de profesie inginer, este candidatul PSD pentru Primăria Șinca Nouă. Cu mult spirit practic și cu dorința de a aduce un suflu nou administrației locale, cu proiecte ambițioase care să schimbe localitatea și viața cetățenilor în bine, am mare încredere în George că poate să schimbe ce nu funcționează de 10 ani în Șinca Nouă. Mult succes!“, spune președintele PSD Brașov, Marius Dunca.
Candidatul PSD spune că îşi doreşte un viitor mai bun pentru localnicii din Şinca Nouă. „Vă promit că vom transforma Şinca Nouă într-un sat european, în adevăratul sens al cuvântului”, a declarat candidatul.
Printre altele, el a promis continuarea lucrărilor la reţeaua de canalizare, modernizarea reţelei publice de apă, dar şi continuarea lucrărilor de trecere în subteran reţelelor electrice. Amenajarea trotuarelor din comună, schimbarea duşumelelor din interiorul şcolii şi finalizarea terenului de sport din interiorul gimnaziale Şinca Nouă sunt alte priorităţi ale candidatului. Acesta a mai spus că, în cazul în care va fi ales primar, va aloca fonduri pentru igienizarea grădiniţei şi a şcolii primare din satul Paltin, pentru amenajarea unui loc de joacă pentru copii, dar şi a unei noi săli de sport.
Funcţia de primar al comunei Şinca Nouă a rămasă vacantă după ce câştigătorul din alegerile din septembrie 2020, liberalul Dumitru Flucuş, a optat pentru un mandat de deputat.