Anunțuri de interes publicFapt divers

Cheltuiești prea mulți bani cu întreținerea mașinii? Iată 3 modalități prin care poți face economii!

A deține o mașină presupune multe cheltuieli, la care poate nu te-ai gândit serios când ți-ai achiziționat autovehiculul. Astfel, pe lângă costul carburantului, care tinde să crească de la an la an, trebuie să plătești regulat asigurările RCA și Casco, precum și taxele și impozitele la stat. În plus, dacă ai luat-o în leasing, lună de lună vei avea de plătit și această rată.

Dar asta nu e tot! Pe toată durata de viață a unei mașini, vei fi nevoit să cheltui sume importante cu întreținerea și reparațiile necesare. Totuși, la acest capitol nu este recomandat să faci economii, deoarece o defecțiune minoră se poate transforma într-una majoră dacă nu se intervine la timp, ceea ce te va și costa mult mai mult.

Așadar, iată 3 moduri prin care poți reduce costurile cu întreținerea mașinii:

  • Ia-ți o mașină electrică

Dacă ți se pare o măsură prea drastică, trebuie să știi că mașinile electrice sunt mult mai ieftin de întreținut decât cele obișnuite. Frecvența reparațiilor este mai redusă, deoarece motorul unui astfel de vehicul conține mai puține piese, iar încărcarea cu electricitate este mai ieftină decât alimentarea cu carburant. În plus, dacă ai un autovehicul electric, ești scutit de plata impozitelor și te bucuri chiar de parcare gratuită, în unele orașe.

Nici prețul de achiziție nu este cu mult peste cel al unei mașini pe combustibil, deoarece poți beneficia de un voucher din partea statului, care reduce considerabil valoarea de cumpărare.

  • Mergi periodic la service

Nu amâna verificările și reviziile deoarece orice defecțiune se poate agrava, iar consecințele vor fi mult mai neplăcute, deoarece vei fi nevoit să plătești mai mult pentru o reparație mai complexă decât dacă ai fi dus mașina la service imediat cum ai sesizat apariția unei probleme. 

În acest fel, te asiguri că sunt înlocuite la timp piesele deteriorate, iar lichidul de frână și uleiul de motor rămân la nivelurile optime. În ceea ce privește schimbarea anvelopelor, dacă nu vrei să cheltui prea mult și cu cele de vară și cu cele de iarnă, ai posibilitatea de a alege cauciucurile all season Continental de pe site-ul Anvelope-oferte.ro, care îți oferă siguranță indiferent de anotimp.

  • Ai grijă la stilul de condus

Poți extinde durata de viață a mașinii tale dacă ai un stil de condus atent și nu forțezi inutil limitele motorului. În acest fel, dacă respecți anumite reguli, piesele componente vor rezista mai mult timp fără să aibă nevoie de reparații costisitoare. 

Astfel, dacă ești prudent în trafic și vei putea frâna gradual, nu brusc, eviți deteriorarea plăcuțelor de frână. De asemenea, dacă ai grijă să ocolești gropile din asfalt, nu te vei confrunta cu probleme la cauciucuri, șasiu și țeava de eșapament, pentru repararea cărora ai fi nevoit să scoți sume importante din buzunar.

În concluzie, costurile cu întreținerea depind foarte mult și de ce fel de șofer ești și câtă grijă ai de mașina ta. Așadar, te poți orienta către un vehicul electric, care presupune cheltuieli mai reduse pentru mentenanță sau poți acorda mai multă atenție stilului de condus, astfel încât să eviți accidentele și reparațiile costisitoare.

(Articol de la partener) 

Sursă foto: Pexels.com

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *