Maria Cucu și Alessia Andreiaș au intrat în posesia Burselor de Excelență de la GRASP Milano și FCTF

Cele două câștigătoare ale primei ediții a Fondului de Burse pentru Excelență au intrat în posesia burselor. Astfel, s-a încheiat perioada dedicată strângerii de fonduri desfășurată prin programul #BucuriadeaDarui de către partenerii noștri GRASP Milano – Global Romanian Society of Young Professionals, fundraiser desfășurat în perioada 15 decembrie 2020 – 15 februarie 2021.

Datorită donatorilor, Maria Cucu și Alessia Andreiaș au fost premiate pentru rezultatele academice deosebite din domeniul tehnic/real/STEAM, fiecare cu câte o bursă în valoare de 2.406 lei (echivalentul a 500 de euro).

Pe lângă bursele acordate, elevele au ocazia să interacționeze cu profesioniști de marcă din domeniile pe care doresc să le urmeze: Ioana Gherman (doctorand în inginerie matematică), Monica Mocanu (profesor de matematică și fondator https://teleskop.ro/, aplicație care asigură feedback 100% anonim al orelor de curs), dr. Ștefan Cibian (directorul Institutului de Cercetare Făgăraș, lector invitat la masteratul de dezvoltare internațională de la Universitatea Babeş-Bolyai și Associate Fellow la Chatham House – The Royal Institute of International Affairs), Raluca Florea (inginer civil cu peste 15 ani de experiență la nivel internațional în industria de construcții, specializată în managementul costurilor și al proiectelor), Salomeea Sandu (Senior Underwriter Engineering, cu peste 14 ani de experiență la nivel național și internațional în domeniul asigurărilor de construcții), Ionuț Tane (Head of Property and Engineering, cu peste 21 ani de experiență în domeniul construcțiilor și al asigurărilor de construcții) și Victor Păduraru (Senior Risk Consulting, cu peste 13 ani de experiență în domeniul construcțiilor și al asigurărilor de construcții).
În paralel cu întâlnirile cu profesioniștii de top, elevele participă la o serie de traininguri complementare pentru dezvoltarea lor personală și profesională: Arta vorbitului în public, cu Ana M. Marin, trainer și creative writer; Antreprenoriat, cu Dragoș Chivu, director general Digi Italia; Improvizație, cu Erika Balint, studentă și membru Improv Comedy Copenhagen; Marketing personal, cu Claudia Grant, Partener și Marketing and Behavioural Services Director, NameToolbox Training and Consultancy GmbH.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.