Caracteristicile Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor (SMID) Brașov
Pentru informarea corectă a cetățenilor, vă prezentăm caracteristicile Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor (SMID) Brașov.
Cum va funcționa?
- Deșeurile sunt colectate de la populație.
- Deșeurile sunt transportate la stațiile de transfer.
- Deșeurile sunt sortate/tratate.
- Depozitarea deșeurilor care nu au putut fi valorificate prin reciclare sau prin valorificare energetică.
Care sunt obiectivele pe care dorim să le atingem prin realizarea acestui proiect?
- Închiderea depozitelor neconforme și construirea unui depozit public conform standardelor UE.
- Integrarea tuturor localităților în rețelele create la nivel județean.
- Implementarea unor standarde tehnologice foarte stricte de protecție a mediului.
- Realizarea unor analize cost-beneficiu și a unor studii de fezabilitate pentru soluții alternative în funcție de specificul zonei.
- Monitorizarea permanentă a evoluțiilor realizate și prezentarea transparentă a datelor privind aceste evoluții.
Cum se vor concretiza investițiile sistemului de management integrat al deșeurilor în județul Brașov?
- CENTRUL DE MANAGEMENT INTEGRAT AL DEŞEURILOR (locul unde se vor procesa toate deșeurile generate în județ) va cuprinde o stație sortare, o instalație de tratare mecano-biologică cu digestie anaerobă cu linii separate pentru deșeuri în amestec/reziduale, respectiv biodeșeuri colectate separat – inclusiv instalație de tratare biogaz și stație de compostare pentru deșeuri verzi.
- Construirea unei stații de transfer. Deși inițial au fost luate în calcul 4 astfel de instalații, am rămas doar cu 2 amplasamente după actualizarea Planului Județean de Gestionare a Deșeurilor. Concret, stații de transfer ce urmează a fi realizate la Făgăraș și Rupea. Instalațiile propuse cuprind o zonă de transfer și stație de compostare deșeuri verzi, zona tehnică și administrativă.
- Construirea unui depozit conform pentru deșeuri municipale (maxim 10% din totalul cantităților generate vor fi depozitate).
- Centre de colectare a deșeurilor prin aport voluntar – toate UAT-urile din județ trebuie sa prevadă minim un spațiu de acest gen Acest tip de instalații au scopul de a asigura o colectare separată eficientă a mai multor categorii de reciclabile, în special a celor care nu se pot colecta în puncte/platforme sau din poartă în poartă.
- Furnizarea echipamentelor şi bunurilor necesare prevăzute prin proiect (maşini, utilaje, recipienţi pentru colectare şi compostare individuală).
Pentru a facilita realizarea investițiilor, Primăriile din județ și-au arătat deschiderea și astfel au pus la dispoziția Consiliului Județean amplasamente care respectă condițiile tehnice solicitate pentru obiectivele de investiții în cadrul SMID. Astfel, acestea au putut apărea în Planul Județean de Gestionare a Deșeurilor din județul Brașov (PJGD).
Imposibilitatea de accelerare a procesului de depunere a aplicației de finanțare rezultă din faptul că terenurile nu pot fi achiziționate de autoritățile publice locale (primării), pentru că în acest caz finanțatorul nu va deconta valorile acestora. Singurul mod în care cheltuielile de achiziție a terenurilor pot fi decontate din fonduri europene este prin aplicant, respectiv Consiliul Județean Brașov, se arată într-un comunicat de presă semnat de președintele „ADI ISO MEDIU Brașov“, Gheorghe Sucaciu.