UPDATE. Una din victimele accidentului de ieri a decedat

Update

Din nefericire, una din victimele accidentului, produs ieri, pe DN1, între Mândra și Șercaia, a încetat din viață, în ciuda eforturilor făcute de cadrele medicale. Este vorba de o femeie de 78 de ani, care era pasager într-unul din autoturisme.

„Accidentul rutier s-a soldat cu decesul uneia dintre victime, respectiv o femeie, în vârstă de 78 ani, pasager într-unul dintre cele trei autovehicule.“, ne-a declarat purt. de cuv. al IPJ Brașov.

Știre initiala

Accident rutier cu trei autoturisme, produs pe DN 1 între Mândra și Șercaia, joi, în jurul orei 16:15.

Trei victime sunt conștiente, una se pare ca este încarcerată, potrivit ISU Brașov.

Acționează la fața locului Detașamentul de Pompieri Făgăraș cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stins incendii cu apă și spumă, un echipaj SMURD și SAJ Brașov cu 2 echipaje.

„În urma producerii accidentului rutier au rezultat trei victime, două dintre acestea primesc îngrijiri medicale la fața locului, cea de-a treia fiind încarcerată. La testarea a doi dintre conducătorii auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0. Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările producerii accidentului rutier”, transmite Nadia Olaru, IPJ Brașov.

Foto: Info Trafic Făgăraș și ISU Brașov

accident Mândra-Șercaia accident Mândra-Șercaia accident Mândra-Șercaia accident Mândra-Șercaia

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.