Transport ilegal de lemne, pe DN 1, depistat de poliţiştii de la Voila
Luni seară, în jurul orei 21.00, poliţişti din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Voila au depistat în trafic un bărbat, în vârstă de 43 ani, care conducea o autoutilitară pe DN1, pe raza localităţii Voila, în timp ce transporta cantitatea de 1,86 mc material lemnos, esenţă stejar, fără a deţine documente legale de provenienţă. În cauză, poliţiştii au procedat la sancţionarea contravenţională a bărbatului pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 171/2010 şi a fost dispusă măsura confiscării cantităţii de material lemnos, aceasta fiind predată Ocolului Silvic competent, se arată în raportul de marţi al IPJ Braşov.
foto> arhiva