Scenariul roșu se prelungește în Făgăraș cu încă 14 zile

Scenariul roșu este prelungit în municipiul Făgăraș pentru încă 14 zile. Decizia Comitetului Județean pentru Situații de Urgență este prevăzută în Hotărârea nr. 51 adoptată în 24 noiembrie. Aceasta arată că măsurile deja instituite prin Hotărârea nr. 40 din 10 noiembrie se vor aplica și în următoarele două săptămâni, având în vedere că rata incidenței cumulate a îmbolnăvirilor cu SARS-COV-2, calculată la 14 zile, nu a scăzut sub valoarea de 3 la mia de locuitori. Rata înregistrată în Făgăraș, marți, 24 noiembrie, este de 5.99/ 1000 locuitori.
Vă reamintim că măsurile care trebuie respectate sunt următoarele:
1. Purtarea măştii de protecţie este obligatorie pentru toate persoanele care au vârsta minimă de 5 ani, în toate spaţiile publice închise sau deschise.
2. Este interzisă organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul instituțiilor muzeale, a bibliotecilor, cinematografelor, instituțiilor de spectacole şi/sau concerte.
3. Se interzice organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive etc.) în toate spaţiile: saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente – fără a se limita la acestea.
4. Se interzic activităţile recreative şi sportive desfășurate în aer liber, cu excepţia celor care se desfăşoară cu participarea a cel mult 10 persoane care nu locuiesc împreună.
5. Se interzice participarea la procesiunile şi/sau pelerinajele religioase a persoanelor care nu au domiciliul sau reşedinţa în localitatea Făgăraș.
6. Se interzice circulaţia persoanelor în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparţin aceleiaşi familii, precum şi formarea unor asemenea grupuri.
7. Se interzice activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activități de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturi alcoolice şi nealcoolice de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor de pe raza localității. În situația în care activitatea operatorilor economici este închisă, se permite prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi a băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective (livrare la domiciliu, servire la geam).
8. Activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unităţi.
9. Se interzice activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiați în domeniul jocurilor de noroc de pe raza localității.
Comitetul Local pentru Situații de Urgenţă va asigura punerea în aplicare a prevederilor prezentei hotărâri, care va fi reevaluată la finalul perioadei menționate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *