Stadiul lucrărilor de modernizare a străzilor, actualizat

Primăria Făgăraș a transmis o informare cu stadiul actualizat al lucrărilor de modernizare care se desfășoară pe străzile din oraș.

„Se așterne, astăzi, ultimul strat de asfalt pe Șoseaua Combinatului. În același cartier, pe strada Luncii s-a așternut primul strat. La fel și pe majoritatea tronsoanelor de pe strada Plopului. Urmează să fie ridicate la cotă căminele și gurile de scurgere a apelor pluviale, apoi va fi așternut ultimul strat de asfalt.
 
Pe strada Anton Pann, unde ultimul strat de asfalt a fost deja așternut, trotuarele vor fi finalizate săptămâna aceasta.
 
Pe strada Negoiu, așternerea ultimului strat de asfalt și, concomitent, lucrările pentru realizarea trotuarelor vor începe săptămâna viitoare. Tot atunci, pe străzile finalizate vor fi executate marcajele rutiere, în funcție de condițiile meteo, și se vor monta indicatoarele de circulație”, arată reprezentanții instituției.
 
De asemenea, firma care se ocupă de modernizarea iluminatului public va reface trotuarele pe care a intervenit pentru executarea lucrărilor, deoarece asfaltul așternut pentru repararea acestora este de calitate inferioară.
2afc640e-740e-4501-b907-bef3bad24fab 2d556b26-dc7f-4ecd-9f3b-afd8348a4e63 9a1b7421-8dc4-4b43-a271-9843f47bf1c5 d6f05414-d93b-41d4-82f5-50434c5b32d8 e73b15b3-a088-4279-a5ad-65c723eb5339

DCIM100MEDIADJI_0012.JPG

DCIM100MEDIADJI_0029.JPG

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *