Fapt divers

Nopți tot mai friguroase, cu temperaturi sub pragul de îngheț

Meteorologii anunță o răcire accentuată a vremii, după 20 noiembrie, când în mai multe zone ale ţării se vor înregistra temperaturi negative. Administrația Națională de Meteorologie a publicat, luni, prognoza pentru perioada 16 – 29 noiembrie. În zona Transilvaniei, media regională a temperaturilor maxime în primele zile de prognoză va fi de 8-10 grade, iar minimele vor oscila între 1 şi 4 grade. După 20 noiembrie, vremea se va răci, astfel că de la o medie a temperaturilor maxime de 7-9 grade se va ajunge la 4 grade. Minimele vor fi preponderent negative, cu o medie de -5…-2 grade, cele mai scăzute valori, urmând să se înregistreze după 26 noiembrie. Va ploua temporar în ziua de 17 noiembrie. În restul intervalului se întrevăd precipitații, cu o probabilitate în creştere, după data de 21 noiembrie.
La munte, până în 20 noiembrie, valorile termice diurne se vor menţine în general pozitive, cu o medie cuprinsă între 3 şi 6 grade. Ulterior se va produce o răcire a vremii, iar până la finalul celor două săptămâni de prognoză, temperaturile maxime mediate pentru întreg spaţiul montan vor fi în jur de 0 grade.

 

Nopţile vor deveni tot mai reci, astfel că, de la o medie a minimelor termice de -2 … 0 grade la începutul intervalului, se va ajunge la valori în jur de -6 grade în a doua jumătate a intervalului. Aria precipitaţiilor va cuprinde cea mai mare parte a zonei montane în 17 şi 18 noiembrie. În restul intervalului probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi mai redusă.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Făgărașul Tău
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.