Acțiune a polițiștilor rutieri, în sistem ”cascadă” pe DN1
În scopul prevenirii evenimentelor rutiere produse pe fondul vitezei neregulamentare, la data de 05 noiembrie a.c., în intervalul orar 09.00-13.00, polițiști din cadrul Serviciul Rutier Brașov, în colaborare cu polițiști ai Serviciului Rutier Sibiu, au organizat și desfășurat o acțiune pe DN1, în sistem cascadă, având drept scop depistarea și sancționarea conducătorilor auto care încalcă regimul legal de viteză în zonele unde au fost înregistrate evenimente rutiere pe fondul nerespectării acestei reguli de circulație.

La acțiune au participat 22 de polițiști rutieri, dintre aceștia 18 fiind din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, care au utilizat dispozitive pentru măsurarea vitezei, respectiv 3 cinemometre TruCam și 4 aparate Autovision.
În urma desfășurării acțiunii au fost constatate și aplicate 144 de sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 28.000 lei.
Polițiștii au reținut, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, 9 permise de conducere, dintre care 6 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 2 pentru nerespectarea regulilor privind depășirea și 1 pentru folosirea telefonului mobil în timpul mersului, concomitent cu încălcarea unei reguli privind circulația vehiculelor.
Din totalul contravențiilor aplicate în cadrul acestei acțiuni, 117 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 22.600 lei, au fost aplicate de către polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov. De asemenea, din totalul de 9 permise de conducere reținute, 6 au fost reținute de către polițiștii brașoveni. Totodată, aceștia au retras 2 certificate de înmatriculare.