Fapt divers

Accident de muncă la Făgăraș. Un tânăr a ajuns la spital

Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă”, “nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă” și “vătămare corporală din culpă”.

În fapt, la data de 12 mai 2022, în jurul orei 23.30, polițiștii au fost sesizați, prin apelul unic de urgență 112, cu privire la producerea unui accident de muncă la nivelul unei societăți comerciale din municipiul Făgăraș, județul Brașov.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că un tânăr, în vârstă de 29 ani, fiind în timpul programului de lucru, în timp ce desfășura activități specifice liniei de muncă, ar fi suferit leziuni la nivelul unuia dintre membrele superioare.

Victima a fost transportată la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei, se arată în comunicatul transmis de IPJ Brașov.

foto: arhiva

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Făgărașul Tău
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.