Petrecerile de Revelion vor fi interzise

Premierul Ludovic Orban a anunţat că petrecerile de Revelion sunt considerate private şi nu vor putea fi organizate. Mai mult, românii care vin în ţară de Crăciun vor intra în carantină dacă se întorc din ţări cu un indice de infectare mai mare decât cel înregistrat de România.

Premierul Ludovic Orban afirmă că petrecerile de Revelion sunt considerate evenimente private care intră în categoria celor interzise de actele normative adoptate pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2.

„Din punctul meu de vedere, petrecerea de Revelion este considerată o petrecere privată, cum sunt nunţile, botezurile şi alte tipuri de petreceri private. Pot să se ducă la hotel, dar nu se vor putea organiza petreceri private”, a declarat primul ministru duminică, citat de news.ro.

Şeful Guvernului a transmis un mesaj şi pentru românii din diaspora care iau în calcul revenirea în ţară cu ocazia sărbătorilor de iarnă, el amintind că există prevederi legale conform cărora  cei care intră în România dintr-o ţară care înregistrează un indice de infectare mai mare decât cel al României vor intra 14 zile în carantină.â

„Avem reglementări foarte clare: unde indicele de răspândire a virusului este mai mare decât în România, pentru oricine din ţara respectivă se impune carantina de 14 zile, într-un spaţiu instituţionalizat sau într-un alt spaţiu deţinut de persoana care vine”, a declarat Orban.

foto: digi24.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *