Fapt divers

Beat și fără permis de conducere, depistat în trafic

La data de 09 februarie 2021, în jurul orei 00.30, polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Voila au oprit în trafic, pentru control, un bărbat, în vârstă de 30 ani, care conducea un autovehicul pe DN73A, pe raza localității Șercaia din județul Brașov.

La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0,78 mg/l alcool pur. Prin urmare, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Cu ocazia verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale autovehiculului condus, polițiștii au constatat faptul că bărbatul deține permis de conducere emis de către autoritățile din Anglia, acesta figurând ca fiind reținut, neavând astfel dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice.

În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” și “conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Făgărașul Tău
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.