Viștea de Jos. Fără permis, la volanul autoturismului
Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.
În fapt, la data de 21 septembrie 2020, în jurul orei 19.00, polițiștii au oprit în trafic, pentru control, un bărbat, în vârstă de 40 ani, care conducea un autovehicul pe DN 1, pe raza localității Viștea de Jos, județul Brașov.
Cu ocazia verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale autoturismului condus, cadrele de poliție au constatat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Procedându-se la testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0,31 mg/l alcool pur.
În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.
The specified slider is trashed.