Teren de baschet în aer liber, inaugurat în cartierul Tudor Vladimirescu

Tinerii făgărășeni și nu numai, jucători de baschet și dornici de mișcare în aer liber au posibilitatea să se întâlnească și să practice acest sport pe noul teren de baschet, amenajat în cartierul Tudor Vladimirescu. Acesta este amplasat în curtea fostei unități militare și a fost realizat la inițiativa a doi tineri făgărășeni, sprijiniți și de autoritățile locale. 

Proiectul a fost înscris anul trecut în cadrul procesului de Bugetare Participativă, program desfășurat și finanțat de Primăria Făgăraș. De asemenea, acesta a fost cofinanțat în urma donațiilor obținute în cadrul  Bikeathon.

IMG-20200829-WA0012„Anul trecut am început proiectul, a fost ideea mea mai veche, eu jucând baschet în liceu. Atunci, aveam noroc cu terenul din curtea Liceului „Radu Negru“, unde jucam aproape în fiecare zi. După aceea, la „Radu Negru“ s-a făcut sala de sport, terenul acela a dispărut. Bineînțeles a fost înlocuit cu un alt teren închis foarte, foarte bun, dar nu mai prea aveam unde să jucăm baschet, noi mai puțin, dar tinerii în special. Anul trecut, împreună cu Alex Luca, am inițiat acest proiect. Prima dată nu știam cum ne vom finanța, ne-am făcut o idee, câți bani ne vor trebui și l-am înscris la Bikeathon, pentru a strânge prima tranșă. Am reușit la Bikeathon să strângem o sumă bună de bani și având oportunitatea de a participa la Bugetarea participativă și am înscris imediat proiectul și în urma votului am primit și finanțare. A fost singurul proiect din cele două ediții ale Bugetării participative în care inițiatorii s-au obligat practic să vină și ei cu un aport. Acest aport a fost undeva în jur de 12.500 lei și restul sumei de la Bugetare participativă și cu acești bani s-a făcut acest proiect, acest teren. Sper că de acum încolo, copiii din Tudor Vladimirescu și din cartierele învecinate, dar și oricine vrea să vină din oraș, să se bucure de acest teren și să joace baschet. Sperăm că peste câțiva ani, măcar unul din copiii din Tudor să devină baschetbalist“, ne-a spus Lucian Mija, unul din inițiatorii acestui proiect.

Realizarea acestui teren de baschet a fost o necesitate deoarece până acum, tinerii făgărășeni aveau la dispoziție un singur astfel de loc, cel de la stadion.

IMG-20200829-WA0016Sunt foarte bucuros că am reușit să realizez acest proiect alături de Lucian Mija, colegul meu. Era necesar mai ales în acest cartier, un cartier unde sunt foarte mulți copii. Alături de Lucian Mija am înscris anul trecut acest proiect la Bugetare Participativă și l-am câștigat. L-am înscris și la Bikeathon și am câștigat și acolo o sumă importantă de bani, alături de câțiva donatori privați și am reușit să implementăm acest proiect. Acum ne dorim ca cei din cartierul Tudor Vladimirescu să aibă grijă de el și să-l întrețină, pentru că este un proiect drag mie și chiar țin să-l avem pe durată lungă. Mă bucur și sperăm ca în viitor să reușim să mai facem încă un teren de baschet, într-un alt cartier al Făgărașului.“, ne-a spus Alex Luca, inițiatorul acestui proiect.

Ieri, terenul de baschet a fost inaugurat, bineînțeles în cadrul unor meciuri amicale.

Sunt bucuros că s-a realizat acest teren în cartierul acesta. Aveam nevoie de acest teren deoarece nu prea avem nici părculețe iar sportul este foarte important în viața noastră“, ne-a spus David Ciopașiu.

Tot această echipă a reușit în cadrul ediției de anul acesta de Bugetare Participativă să câștige un alt proiect. Este vorba de amenajarea fântânii arteziene din fața Casei de Cultură.

IMG_20200829_161622 IMG_20200829_161629 IMG-20200829-WA0014 IMG-20200829-WA0018 IMG-20200829-WA0017 IMG_20200829_163442

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *