Hristos s-a Înălţat! Astăzi este Înălţarea Domnului şi Ziua Eroilor

Astăzi, credincioşii ortodocşi sărbătoresc Înălţarea Domnului, când Biblia spune că după Înviere, Iisus Hristos s-a arătat ucenicilor timp de 40 de zile, după care s-a înălţat la cer în prezenţa lor.
Conform ritului, credincioşii se salută, doar astăzi, cu „Hristos s-a Înălţat!”, „Adevărat s-a Înălţat”, iar masa trebuie să aibă şi ea ouă roşii, ca în ziua de Paşte.
Tot în această zi se fac pomeni pentru sufletele celor adormiţi şi se împart pachete cu diverse bucate.
Numită în popor şi Ispas, sărbătoarea este înconjurată de mai multe superstiţii. Se spune că Ispas a fost martor la Înălţarea Domnului, alături de cei trei Apostoli. Şi pentru că era bun şi vesel, oamenii ar încerca în această zi să fie bine dispuşi şi să nu-şi caute pricini de supărare. În popor se mai spune că omul care moare în ziua de Înălţare, ajunge direct în Rai. Se mai spune că femeile e bine să nu dea cu împrumut sare sau foc din casă, fiindcă există credinţa că astfel toată casa va vui, iar vacile nu vor mai da lapte. Bătrânii spun că, pentru a avea recoltă bogată, semănătorile se fac până în ziua de Înălţare.
Din 2001, Biserica Ortodoxă Română a hotărât ca în această zi să fie prăznuită şi Ziua Eroilor, când sunt cinstiţi cei ce s-au jertfit pentru apărarea patriei. În acest an, autorităţile nu au anunţat niciun eveniment de comemorare.
La catolici, Înălţarea Domnului a fost în 21 mai, în ziua în care au fost pomeniţi şi Sfinţii Constantin şi Elena.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *