Făgărășenii pot dona sânge în orașul lor, din nou
Făgărășenii pot dona sânge în orașul lor, din nou. Punctul de recoltare se redeschide în 27 februarie 2020, la ora 8:15. Donatorii vor fi primiți într-un nou spațiu, situat în clădirea din incinta Spitalului Municipal unde funcționează și Hospice Casa Speranței (vizavi de Ambulanță), potrivit unui comunicat de presa transmis de Primăria Făgăraș.
Cadrele medicale de la Centrul de Transfuzie Sanguină Brașov vor veni lunar în municipiul nostru, astfel că cetățenii nu vor mai fi nevoiți să se deplaseze zeci de kilometri.
„Nu mi se pare normal ca oamenii să parcurgă o distanță atât de lungă pentru a dona sânge. Doamna doctor Pandrea a identificat un nou spațiu care a fost amenajat conform cerințelor Centrului pentru Transfuzii din Brașov, cu care am avut o colaborare foarte bună. Primii care s-au arătat interesați să doneze sunt funcționari din primărie, dar cetățenii au întâietate și pe această cale îi invit să ni se alăture pe 27 februarie, în intervalul orar 8:15 – 12:30”, a declarat primarul Gheorghe Sucaciu.
În urma discuțiilor purtate de edilul șef cu directorul Centrului de Transfuzii din Braşov, Camelia Roșu, și cu managerul Spitalului Municipal, dr. Mihaela Pandrea, punctul de recoltare își reia activitatea după un an în care nu a funcționat.
„Am pus la dispoziție o altă încăpere pentru recoltarea de sânge, după ce am amenajat-o împreună cu echipa din spital. Condițiile nu pot fi comparate cu cele din vechiul spațiu, totul este așa cum ni s-a cerut. Medicii Centrului de Transfuzii Sanguine Brașov se vor deplasa lunar pentru a recolta sânge din Făgăraș și vin cu toate dotările necesare. Nu este stabilită o zi fixă, dar vom anunța populația din timp, în fiecare lună, când va putea dona. Aceste detalii vor fi transmise primăriei și presei, pentru a informa cetățenii. Dorim să îi reobișnuim pe făgărășeni cu această practică ce salvează vieți și să creștem numărul donatorilor”, spune dr. Pandrea, managerul Spitalului Municipal Făgăraș.
Conform statisticilor oficiale, anual, doar 2% din populaţia României donează sânge, un procent extrem de mic raportat la necesităţile unui pacient. În fiecare zi, la nivel naţional este nevoie de cel puțin 1.000 litri de sânge. 450 ml de sânge donat ar putea salva trei vieţi.
Donatorul trebuie să respecte anumite reguli:
- să aibă vârsta cuprinsă între 18 – 60 ani
- greutate peste 50 Kg
- tensiune arterială sistolică între 100 și 180 mmHg
- să nu fi suferit în ultimele 6 luni intervenții chirurgicale
- să nu fi consumat grăsimi sau băuturi alcoolice cu cel puțin 48 de ore înaintea donării
- să nu aibă, să nu fi avut: hepatită (de orice tip), TBC, sifilis, malarie, epilepsie și alte boli neurologice, boli psihice, bruceloză, ulcer, diabet zaharat, boli de inimă, boli de piele: psoriazis, vitiligo, miopie forte peste (-) 6 dioptrii, cancer
- femeile să nu fie: însărcinate, în perioada de lăuzie sau în perioada menstruală.
Cei care aleg să doneze beneficiază de:
- analize gratuite
- 7 tichete de masă cu care se pot achiziţiona produse alimentare
- o zi liberă de la serviciu, în ziua donării (în cazul salariaţilor)
- o zi scutire de frecvenţă, în ziua donării (în cazul elevilor, studenţilor şi militarilor)
- posibilitatea achiziţionării unui abonament pentru o lună la transportul în comun, cu reducere de 50%.