Administrativ

Câți bani au primit localitățile din Țara Făgărașului de la Consiliul Județean

Aleşii din Consiliul Judeţean Braşov au aprobat ieri o hotărâre de Consiliu Judeţean privind repartizarea către primăriile din judeţ a sumei corespunzătoare cotei de 6% din impozitul pe venit estimat a se încasa în anul 2020. Din această sursă, Consiliul Judeţean Braşov a avut la dispoziţie suma totală de 27.316.000 lei, aceasta fiind împărţită tuturor primăriilor din judeţ.
Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea, a declarat că judeţul nostru a primit o sumă egală cu a celorlalte judeţe din România, adică 27 milioane de lei. „Din această sumă au fost alocaţi bani tuturor celor 58 de primării din judeţ, în funcţie de solicitările transmise de aceştia. Autorităţile locale ne-au transmis proiectele pe care le au în implementare, iar în felul acesta, colegii din Comisia Economică  Consiliului Judeţean Braşov au aprobat sumele. Cred că a fost o repartizare corectă, din moment ce proiectul a fost aprobat cu unanimitate  de voturi”, a explicat Veştea, citat de bzb.ro.

Minime şi maxime
Conform hotărârii Consiliului Judeţean Braşov prin care a fost repartizată cota de 6% din impozitul pe venit, cea mai mare sumă a fost primită de comuna Tărlungeni – 700.000 lei.
Municipiului Braşov a primit 600.000 lei, iar municipiile Făgăraş şi Codlea şi oraşele Râşnov şi Victoria câte 550.000 de lei. Dintre oraşe, cei mai puţini bani, câte 400.000 de lei, au ajuns la Ghimbav, Predeal şi Rupea.
În ceea ce priveşte comunele, pe lângă Tărlungeni, o sumă consistentă a primit şi Feldioara – 680.000 lei. Cele mai  mici sume au ajuns la Crizbav, Hârseni, Ungra (câte 300.000 lei), Holbav, Lisa, Sâmbăta de Sus (câte 250.000 lei) Mândra şi Augustin (câte 200.000 lei).

Sumele aprobate pentru fiecare din cele 58 localităţi ale judeţului (mii lei):

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *