Șapte cazuri de gripă de la începutul anului, la Făgăraș

Suntem în plin sezon al virozelor respiratorii, astfel că zilnic la spitalul din Făgăraș și la medicii de familie se prezintă zeci de pacienți. Pe lângă viroze și pneumonii, la spital au ajuns și pacienți care au fost diagnosticați cu gripă. De la începutul anului, șapte făgărășeni au fost internați la Secția de Boli Infecțioase cu gripă, potrivit reprezentanților DSP Brașov. În tot județul Brașov, în prima săptămână a anului 2020 au fost înregistrate 87 de cazuri de gripă tip A. 

La Compartimentul de Primiri Urgențe de la spitalul din Făgăraș este plin de pacienți în această perioadă. Mulți dintre ei s-au prezentat cu viroze respiratorii, însă potrivit purt. de cuv. al DSP Brașov, în ultimele trei săptămâni au fost confirmate și nouă cazuri de gripă în orașul nostru, șapte doar de la începutul acestui an. La nivelul județului Brașov, în ultimele trei săptămâni au fost înregistrate, în jur de 300 de cazuri de gripă, aproape 2500 de cazuri de infecții respiratorii și 682 de cazuri de pneumonii.

Este foarte importantă igiena personală zilnică și în special a mâinilor. De asemenea, este important dialogul cu medicul de familie sau un medic specialist în cazul în care starea generală a organismului se alterează și apar simptome de răceală.  Este importantă respectarea medicației prescrise de către medic și evitarea automedicației.  În această perioadă, este recomandat să alegeți o alimentație bogată în legume, fructe și proteine iar foarte importantă  este și hidratarea organismului, evitându-se  excesul de cofeină și alcool. Evitați spațiile aglomerate  .“, ne-a spus inspectorul sanitar Anca Bâtiu, purtătorul de cuvânt delegat al DSP Brașov.

The specified slider is trashed.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.