Administrativ

Taxele și impozitele locale nu se majorează. Bonificație de 10% până în luna martie

foto: arhiva

Taxele și impozitele nu se majorează nici anul acesta, iar prima zi în care făgărășenii le vor putea achita este joi, 9 ianuarie. Singura modificare este reprezentată de indexarea ratei inflației, impuse de guvern și calculată la 4,63%.

Reamintim că taxa specială de salubritate a fost micșorată din 1 ianuarie, la 9 lei/persoană/lună. Persoanele juridice vor plăti, la sediul Salco Serv, 120 de lei/mc. Atenție, restanțele vor fi încasate conform taxelor aferente anilor precedenți.

Tot de la 1 ianuarie, sunt supraimpozitate clădirile degradate care pun în pericol siguranța cetățenilor. Proprietarii care nu încep lucrările de reabilitare, în termen de 6 luni de la data primirii somației, vor plăti impozit între 300% și 500% – în funcție de stadiul de degradare a clădirilor.

Obligaţiile la bugetul local al Municipiului Făgăraș se pot achita la ghişeele instituţiei în numerar sau cu cardul bancar, dar și prin internet la adresa www.ghiseul.ro.

Contribuabilii beneficiază de o bonificaţie de 10% dacă plătesc până în 31 martie impozitul pe clădiri, terenuri şi mijloace de transport pentru întregul an.

Programul Serviciului Impozite și Taxe locale

Luni  08:30 – 16:00

Marți  08:30 – 16:00

Miercuri  08:30 – 18:30

Joi  08:30 – 16:00

Vineri  08:30 – 13:00

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Făgărașul Tău
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.