Fapt divers

Violență într-o familie din Făgăraș. Polițiștii au emis un ordin de protecție!

Tot mai multe cazuri de violență în familie unde femeia cade victimă bărbatului său. Cel mai recent caz de acest gen a avut loc ieri seară, unde o femeie de 45 de ani a fost agresată de iubitul său în vârstă de 41 de ani.

„Lucrători din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “violența în familie”. În fapt, la data de 19 decembrie a.c., în jurul orei 17,00, o femeie în vârstă de 45 ani, ar fi fost agresată fizic de către concubinul său în vârstă de 41 ani, în timp ce se aflau la domiciliul comun din municipiul Făgăraș, jud. Brașov. În conformitate cu prevederile legale și având în vedere faptul că, în urma completării formularului de evaluare a riscului, s-a constatat faptul că există pericol iminent, polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile față de bărbatul în cauză. Cercetările continuă în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.”, conform IPJ Brașov.

 

The specified slider is trashed.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Făgărașul Tău
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.