Țara Făgărașului

Cetele din Țara Făgărașului își dau întâlnire la Șinca Nouă, în cadrul unui festival devenit tradiție

Sărbătorile de iarnă au un farmec aparte în Ţara Făgăraşului! Cetele de feciori, colindele vechi care amintesc de semnificaţia reală a Crăciunului fac din sărbătorile de iarnă o adevărată comoară. Și pentru ca aceste obiceiuri să nu se piardă, multe din primăriile din Țara Făgărașului îi susțin pe tinerii  cetași prin organizarea de festivaluri sau evenimente menite să promoveze tradiţiile şi să le ducă mai departe.

Unul din aceste evenimente are loc pentru al noulea an consecutiv la Şinca Nouă. Colindele, dansurile populare, costumele vechi ale bunicilor, dar şi muzica şi voia bună din satele Ţării Făgăraşului „îşi vor da întâlnire“ la Şinca Nouă, la deja tradiţionalul Festival al cetelor din Ţara Făgăraşului „Sus în slava cerului“. Ajuns la cea de-a IX-a ediţie, evenimentul va avea loc în data de 28 decembrie, de la ora 13.00 .

„În data de 28 decembrie, va avea loc „Festivalul cetelor“. De la ora 13.00 va începe parada iar de la ora 18.00, toată lumea participă la joc. E gratis și toate cetele trebuie să rămână la joc, pentru că asta e cea mai frumoasă parte a spectacolului. Nu e un festival concurs, ci e vorba de prezentarea în mod cât mai curat a obiceiurilor. Nu e nimic regizat, nimic artistic. Eu vreau ca oamenii, tinerii să aibă ocazia să vadă obiceiurile pure și simple, așa cum se fac în sat“, ne-a declarat Dumitru Flucuș, primarul comunei Șinca Nouă.

One thought on “Cetele din Țara Făgărașului își dau întâlnire la Șinca Nouă, în cadrul unui festival devenit tradiție

  • Bravooooo!!!!!! Sanatate si multa succes. Felicitari D-lui. Primar Dumitru Flucus

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Făgărașul Tău
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.