Țara Făgărașului

Rezolvarea problemei cauzată de lipsa apei potabile la Comăna, întârziată de birocrație

O problemă stringentă a localnicilor comunei Comăna este lipsa apei potabile în lunile secetoase. Și deși există soluție pentru rezolvarea acestei probleme și s-au făcut nenumărate demersuri și chiar s-au alocat bani la începutul anului, lucrările în acest sens nu pot fi încă începute. Motivul îl reprezintă birocrația în obținerea tuturor actelor necesare. 

De ani de zile se fac eforturi pentru ca oamenii din comuna Comăna să nu mai primească apă cu porția în lunile secetoase. S-au forat puțuri pentru a asigura necesarul de apă, însă acesta nu a fost suficient. O soluție găsită și pentru care s-au alocat bani a fost cea de a capta apă din Valea Comănii și de a construi o stație de filtrare și potabilizare.

„Avem prinsă în buget suma de 700.000 de lei și încă la începutul anului 2019 am început demersurile în vederea întocmirii documentațiilor, adică proiectul tehnic, care trebuie să cuprindă toate avizele necesare de la Institutul Național de Hidrologie, de la SEGA, de la Mediu și merge foarte greu cu obținerea autorizațiilor. Și de atunci, stăm cu banii în buget și nu am putut să demarăm investiția din cauza birocrației existente. Vrem să facem o stație de filtrare și potabilizare a apei, modernă, care va avea o capacitate de curățare de 20l/s, ceea ce înseamnă că nu vom curăța și potabiliza doar apa care se va lua din Valea Comănii, unde vom face și o captare, dar vom potabiliza și apa care există acum în cele două bazine de la Crăiasa, de la Comăna de Sus. Imediat ce vom obține toate avizele necesare, vom demara lucrările. Poate vor fi puțin încetinite aceste lucrări, de condițiile meteo, dar oricât de grea ar fi iarna, noi vom putea să lucrăm“, ne-a spus Viorel Grusea, primarul comunei Comăna.

Așadar, rezolvarea acestei probleme stă în primul rând în obținerea acestor avize, pentru ca oamenii să nu mai sufere în anul 2019 de lipsa apei potabile.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Făgărașul Tău
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.