Despre ceea ce înseamnă cu adevărat iubirea. 10 ani de la moartea părintelui Teofil Părăian
„Duhovnicul tinerilor”, cum a fost supranumit Părintele Teofil Părăian, a luat calea veșnicie în anul 2009, într-o zi de 29 octombrie.
Părintele Teofil, unul dintre marii duhovnici pe care i-a avut vreodată Ardealul şi întreaga Biserică Ortodoxă Română, s-a născut în data de 3 martie 1929 într-o familie de plugari din satul Topârcea, din apropierea Sibiului.
La botez a primit numele de Ioan. S-a născut fără vedere, motiv pentru care urmează cursurile unei școli primare pentru nevăzători la Cluj-Napoca, între anii 1935 – 1940. Și-a continuat cursurile la o școală de nevăzători la Timișoara, între anii 1942 – 1943, iar până în 1948 a urmat, tot la Timișoara, cursurile liceale într-o instituție de învățământ pentru văzători.
Preocuparea pentru viața religioasă și pentru aprofundarea cunoștințelor teologice îl determină să urmeze cursurile Facultății de Teologie din Sibiu, între anii 1948 – 1952.
La 1 aprilie 1953 a luat hotărârea de a intra în obștea Mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus.
După patru luni a fost călugărit în ziua praznicului Adormirii Maicii Domnului și a primit numele de Teofil, cuvânt provenit din limba greacă care se traduce cu „iubitor de Dumnezeu”.
La șapte ani de la călugărie, tot de praznicul Adormirii Maicii Domnului, părintele Teofil a fost hirotonit diacon de Mitropolitul Nicolae Colan, iar la 13 mai 1983, după 23 de ani de diaconie, a fost hirotonit preot de Mitropolitul Antonie Plămădeală.
Tot atunci a primit hirotesirea întru duhovnic.
În anul 1986 părintele Teofil a fost hirotesit protesinghel, iar în anul 1988 arhimandrit.
A trecut la cele veșnice la 29 octombrie 2009, în Cluj Napoca, înmormântat la Mănăstirea Sâmbăta.
Părintele Arhimandrit Teofil Părăian s-a mutat din această viaţă la venerabila vârstă de 80 de ani.
Înainte sa plece părintele ne-a incurajat cu cuvintele :”Oricum sunt bine, deoarece cu Hristos, fie aici sau dincolo, întotdeauna suntem bine”
Despre ceea ce înseamnă cu adevărat iubirea
„Ştiţi ce înseamnă să iubeşti pe cineva? Să-l aduci în tine. Să nu-l laşi lângă tine. Să nu-l laşi departe de tine. Să-l aduci aproape de tine. Să-l îmbrăţişezi. Să-l transferi din afară înlăuntru. Să-l aduci în suflet. Să poţi zice: „Te port în mine, te port în suflet, te port în visuri, te port în braţe”. Şi dacă nu spui lucrul acesta şi dacă nu poţi spune lucrul acesta, să ştii că nu iubeşti. Nu-i iubeşti nici pe cei despre care crezi că-i iubeşti. Nu-i iubeşti pe aceia de care vrei să scapi. Nu-i iubeşti pe aceia pe care nu-i apropii. Nu-i iubeşti pe aceia pe care nu-i ajuţi. Nu-i iubeşti pe aceia pe care nu-i mângâi. Nu-i iubeşti pe aceia pe care-i bruschezi. Să luăm aminte la toate lucrurile acestea şi să ştim că iubirea aduce şi durere când nu poţi face ceva pentru omul pe care-l iubeşti.
În toată vremea postului, să ne cercetăm pe noi înşine şi sub aspectul acesta: câtă iubire avem faţă de Dumnezeu? Împlinim poruncile lui Dumnezeu? Pentru că împlinirea poruncilor lui Dumnezeu este dovada iubirii faţă de Dumnezeu. Şi cea mai mare şi cea dintâi poruncă după iubirea faţă de Dumnezeu este iubirea faţă de aproapele. Când ne gândim la aceasta, cât ne silim să realizăm ceea ce încă n-am realizat? Şi poate că de aceea este important să zicem mereu: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul, pe mine care nu iubesc, pe mine care nu mă interesez, pe mine care nu caut binele altora, pe mine care sunt nepăsător faţă de alţii, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”. (Extras din cartea „Gândiţi frumos” (cuvântări la ocazii speciale), Arhimandritul Teofil Părăian, edit. Teognost, Cluj-Napoca, 2006, pp. 161-164)
Odihnească-se în pace, părintele nostru drag şi al bucuriei celei veşnice!
The specified slider is trashed.
