Fapt divers

Un bărbat și o femeie, ambii de 25 de ani, au comis același tip de infracțiuni, în aceeași zi și în aceeași localitate

Doi tineri, un bărbat și o femeie, ambii de 25 de ani, pare că s-au pus de acord să comită același tip de infracțiuni, în aceeași zi și în aceeași localitate. Ieri, în zona Recea, polițiștii au oprit în trafic pentru control, un bărbat care conducea un autoturism pe DJ 104. Aceștia au constatat că autoturismul nu era înmatriculat și că tânărul nu deține nici permis de conducere.  Și tot ieri, în aceeași localitate, oamenii legii au oprit în trafic o tânără care conducea un moped fără a deține vreun drept de a conduce acel tip de vehicul și care la fel, nu era înmatriculat. Mai mult, tânăra  împrumutase mopedul de la proprietar fără ca acesta să știe. În ambele cazuri, polițiștii au întocmit dosare penale.

„Polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Voila efectuează cercetări în cadrul unui dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”,” punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat” și „furt în scop de folosință”. În fapt, la data de 22 octombrie a.c., în jurul orei 10.30, polițiștii au oprit în trafic, pentru control, un tânăr, în vârstă de 25 ani din loc. Sâmbăta de Sus, jud. Brașov, care conducea un autoturism pe DJ 104 ,  pe raza localității Recea. Cu ocazia verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române, cadrele de poliție au constatat faptul că tânărul nu deține permis de conducere.

La aceeași dată, în jurul orei 12.30, polițiștii au depistat în trafic o tânără, în vârstă de 25 ani, care conducea un moped pe raza loc. Recea, fără ca acesta să fie înregistrat. Procedându-se la verificarea documentelor, polițiștii au stabilit faptul că tânără nu posedă permis de conducere, iar mopedul condus de către aceasta se află în posesia sa, fără consimțământul proprietarului. Cercetările sunt continuate în cadrul a două dosare penale, instrumentate sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.”, conform IPJ Brașov.

 

The specified slider is trashed.

 

 

 

Loading

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Făgărașul Tău
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.