E DOVEDIT: CETĂȚENII DIN VICTORIA AU FAPTELE BUNE ÎN SÂNGE!

Aproape 60 de persoane au donat în a doua campanie de donare de sânge organizată în orașul Victoria. 

Un nou succes extraordinar. Cu astfel de cuvinte descriu, cei implicați, campania de donare de sânge organizată joi, 3 octombrie 2019, în orașul Victoria. Aproape 60 de persoane au făcut gestul suprem și au dăruit puțin din sângele lor pentru a fi alături de cei aflați în suferință, pe paturi de spital. Acțiunea, organizată de Laboratorul de Fapte Bune și Compania Purolite, în parteneriat cu Centrul de Transfuzii Sanguine din  județul Covasna și gazdele de la Așezământul „Sfântul Nicolae” s-a aflat la a doua ediție și, spun organizatorii, nu se va opri aici.

Activitatea, derulată sub îndemnul „Dacă ai Faptele Bune în sânge, vino să donezi!”, a debutat la ora 8:00 și s-a declarat încheiată în jurul orelor 13:30. Pe lista cu posibili donatori s-au numărat 71 de persoane înscrise, însă, din motive obiective, care țin atât de siguranța donatorului, cât și de cea a pacientului, nu toți au putut să își ducă la îndeplinire țelul. Totuși, un impresionant număr de 59 de persoane au făcut ca drumul specialiștilor veniți tocmai de la Sfântu Gheorghe, județul Covasna, să fie pe deplin meritat.

Suntem foarte, foarte mulțumiți. Deși este neobișnuit ca un Centru dintr-un județ să facă astfel de colecte pe teritoriul altui județ, acest lucru nu este relevant. Relevant este faptul că există o colaborare între județe spre beneficiul populației. Oamenii au nevoie de acest sânge și este extrem de important să colaborăm între noi și în zonele cum este orașul Victoria, unde pentru un centru este greu de ajuns, dar este mai ușor pentru altul, să creionăm astfel de acțiuni. Repet, noi suntem foarte mulțumiți de rezultate. Feedback-urile pe care le am și de la donatori sunt mai mult decât pozitive. Ca atare, astfel de acțiuni sunt demne de dat exemplu”, a declarat directorul Centrului De Transfuzii Sanguine (CTS) Covasna, dr. Andy Rosin.

Donatorii au apreciat și de această dată faptul că se întâmplă așa acțiuni și în Victoria, pentru că sunt scutiți de un drum până în Brașov sau Sibiu.

Mă bucur că oamenii din mica noastră comunitate au înțeles că a dona sânge este un semn de iubire, de solidaritate umană, de dragoste între noi. Este un lucru plăcut lui Dumnezeu”, a spus preotul paroh Daniel Smădu.

Ne bucurăm să vedem că și la cea de-a doua ediție, oamenii au venit în număr atât de mare pentru a dona. Așa cum spunea mai devreme un donator, este o datorie pe care ar trebui să ne-o onorăm. Totodată este și o bucurie să știi că poate nu azi sau mâine, dar că în următoarea perioadă, fiecare donator va fi salvat o viață. Este într-adevăr darul cel mai prețios și este la îndemâna noastră să îl oferim. Le mulțumim donatorilor, eroilor din această zi, care și-au pus timpul și sângele în folosul aproapelui. Îi mulțumim și părintelui Smădu pentru implicarea în viața comunității și că ne-a pus la dispoziție atât spațiul din cadrul Așezământului, cât și timpul și disponibilitatea dânsului, iar colegilor de la Centrul de Transfuzie din Sfântu Gheorghe le suntem recunoscători că au ales să vină 130 km pentru a recolta, dar și pentru profesionalismul și dedicarea de care au dat dovadă și de această dată”, a declarat coordonatoarea campaniei de donare, Laura Bâgiu.

Sângele astfel colectat va fi prelucrat în componente și va ajunge la spitalele din țară unde este solicitat, conform protocoalelor după care funcționează Centrele de Transfuzii.

Întotdeauna, sângele este distribuit oriunde este nevoie în țară. Noi trimitem frecvent la Târgu Mureș, București, unde sunt peste 60 de spitale care consumă sânge, la Brașov și oriunde suntem solicitați. Colaborăm între noi, iar pacientul, cetățean român, are dreptul să beneficieze de componente sanguine suficiente, de cea mai bună calitate, la cel mai înalt grad de securitate transfuzională”, a explicat dr. Andy Rosin.

Următoarea colectă de sânge, în primăvara lui 2020

Prima colectă de sânge din orașul Victoria și totodată prima campanie din cadrul Laboratorului de Fapte Bune a avut loc în luna mai 2019. Acțiunea a fost și atunci un succes desăvârșit pentru că s-au prezentat peste 50 de donatori, fapt care a depășit așteptările organizatorilor.

Tocmai de aceea, după fiecare astfel de reușită, care se traduce în speranțe de viață pentru cei năpăstuiți, încep cu entuziasm pregătirile pentru următoarele ediții.

Următoarea acțiune de donare de sânge ne-am propus să o organizăm în perioada martie-aprilie a anului viitor”, a dezvăluit Laura Bâgiu.

Abia așteptăm să mergem din nou”, a confirmat și directorul CTS Covasna, dr. Andy Rosin, care a punctat că astfel de acțiuni ajută și la formarea unei baze de date importante cu donatori, extrem de necesară în domeniul transfuziei sanguine.

Profităm de timpul până la următoarea campanie să le aducem în vedere celor interesați câteva din numeroasele beneficii ale donării, potrivit specialiștilor: se confirmă starea bună de sănătate sau se semnalează o afecțiune depistată în timpul consultației; scade cu 30% riscul de accident vascular cerebral cu consecințele sale, inclusiv paralizie; organismul își reîmprospătează sângele; donatorii de sânge prezintă un risc mai scăzut de infarct miocardic acut; stimulează imunitatea; poate ajuta persoanele hipertensive să-și mențină valorile presiunii arteriale în limitele normale; persoanele care donează sânge de minim două ori pe an, prezintă o rată mai mică de cancer; donatorii de sânge cu greutatea mai mare decât a cea normală sunt avantajați de faptul că la o donare de sânge se pierd aproximativ 650 de calorii; se întocmește un set de analize complete al cărui rezultat poate obținut la cerere; i se oferă conform tradiției, după donare, o masă caldă sub forma unui carnet de 7 tichete de masă.

Mai mult, așa cum obișnuiește CTS Covasna, pe lângă tichetele cadou și adeverința pentru o zi liberă, donatorii primesc și câte un cârnat sau crenvurst cald.

Evenimentul de joi de la Victoria a dovedit încă o dată, dacă mai era nevoie, că cetățenii acestui oraș au Faptele Bune în sânge și că nu au nevoie decât de puțin ajutor să arate acest lucru.

Ambele campanii de donare de sânge organizate la Victoria s-au realizat prin Laboratorul de Fapte Bune, o inițiativă civică a companiei Purolite România, în parteneriat cu Centrul de Transfuzii Sanguine al județului Covasna și Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Victoria.

 

The specified slider is trashed.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *