Subiectul zilei

Senatul a modificat Legea Vânătorii şi a scos ursul de pe lista animalelor protejate

Senatul a adoptat, miercuri, o propunere legislativă pentru modificarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic. Ursul a fost scos de pe lista animalelor pentru care vânătoarea era interzisă şi a fost inclus, pentru o perioadă de 5 ani, pe lista animalelor sălbatice pentru care vânarea este permisă în anumite perioade ale anului.

Propunerea legislativă, iniţiată de un grup de parlamentari de la PSD, a fost aprobată de Senat cu 68 de voturi ‘pentru’ şi 13 abţineri, scrie Agerpres.
Potrivit unui amendament adoptat de plen, ursul a fost eliminat de pe lista cu animale pentru care vânarea este interzisă şi inclus, pe o perioadă de cinci ani, pe lista cu animale care pot fi vânate în anumite perioade.
Pentru urs, aceste perioade sunt 1 aprilie – 30 mai şi 1 septembrie – 1 decembrie, iar cuantumul despăgubirilor în cazul unor fapte ilicite este de 20.000 de euro în care vânarea este permisă şi 40.000 de euro în afara acestor perioade.

Actul normativ adoptat de Senat mai reglementează modul despăgubirilor acordate în urma pagubelor produse de animalele sălbatice.
Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Făgărașul Tău
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.