Andreea Esca s-a apucat să strângă gunoaiele din Porumbacu de Sus. ”Voi cât strângeți într-o oră?”

foto> facebook

Andreea Esca, cunoscuta prezentatoare de televiziune, i-a provocat pe localnicii din Porumbacu, pe turiști și proprietarii de pensiuni să strângă gunoaiele de pe albia râului. „Dragi porumbăceni cu pagina de Facebook ( adică toți 😃) , proprietari de pensiuni, turiști din zona cabanelor de pe râul Porumbacu, eu am strâns astăzi într-o oră, împreună cu prietena mea Dana Țiplic, acești saci plini de gunoaie (7) adunate de pe o bucățica de râu din dreptul casei mele și din împrejurimi. Peturi de bere, sucuri, băuturi energizante, mulți pampers, haine, pantofi, jucării, pături, pungi de plastic, ambalaje de tot felul. Hai să facem un concurs: voi cât strângeți într-o oră de pe bucățica de râu care e cea mai aproape de locul în care sunteți? Dovada o aștept cu poze:)! Oricând. Și desigur, ideal ar fi să facem asta regulat, și mai ales să plecăm după ce facem baie la râu cu sticla de plastic în punga în care am adus-o și să o lăsăm într-un coș, ca sa nu mai adunăm din nou, sau să ne fie silă să intrăm în apa asta minunată, lăsată curată de Dumnezeu pentru noi! PS. Pentru cei care veniți la baie în zona curățată de noi azi, v-am lăsat câțiva saci pentru gunoi la îndemână… Mulțumesc”, a scris Andreea Esca pe pagina sa de Facebook.

Nu este prima dată când vedeta de televiziune le atrage atenția locuitorilor din zonă să păstreze natura curată. ”Haideţi să facem să fie Porumbacu de Sus care era! Haideţi să menţinem. Hai să facem curat, că doar nu e aşa de greu să adunăm gunoaiele după ce ne ducem la râu? E un semn de respect faţă de noi, ca să nu mai zic despre respectul faţă de ceilalţi. Avem un loc aşa de frumos, vreau să fiu mândră de el şi să aduc, în continuare, o mulţime de oameni să-l vadă”, a spus Esca în cadrul sărbătorii „Fiii satului Porumbacu de Sus”, din anul 2015.

Andreea Esca a cumpărat după moartea bunicului său, originar din Porumbacu de Sus, o casă în această localitate pe care ulterior a renovat-o. “Atunci când simt mirosul de fân proaspăt cosit şi de uliţe de la poalele muntelui, am din nou câţiva ani. Mă simt copil, mă simt fericită. Aici este o energie aparte care mă ajută să trec mai departe cu entuziasmul unui copil”, spunea vedeta despre casa ei din Porumbacu.

sursa: turnulsfatului.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.