Fapt divers

Cu permisul suspendat, din nou pe drumurile publice

Sunt unii oameni care nu-și învață lecția și, cu prima ocazie, o comit din nou. Este și cazul unui tânăr din Viștea, care în urma unei abateri anterioare a rămas fără permis. Și chiar dacă acest drept îi fusese suspendat pentru o perioadă de timp, tânărul s-a riscat și a urcat din nou la volanul unui autoturism. Numai bine, pentru că pe raza localității Recea a fost oprit de un echipaj de poliție pentru verificări. Polițiștii au constatat că avea permisul suspendat. Pentru fapta sa, tânărul s-a ales cu dosar penal.

„La data de 05 septembrie a.c., în jurul orei 01.30, polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Voila, au oprit în trafic, pentru control, un tânăr în vârstă de 21 ani din comuna Viștea, jud. Brașov, care conducea un autoturism pe raza localității Recea, jud. Brașov. Cu ocazia verificărilor documentelor personale și ale autovehiculului condus, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere, întrucât acesta a fost reținut de cadrele de poliție ca urmare a unei abateri anterioare. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.”, se arată într-un comunicat al IPJ Brașov.

 

The specified slider is trashed.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Făgărașul Tău
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.