Șofer reținut la Făgăraș pentru conducere sub influența alcoolului
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, cu un bărbat în stare de reținere, după ce acesta a fost identificat de polițiști, în timp ce se afla la volanul unui autoturism, sub influența alcoolului.
La data de 12 martie a.c., în jurul orei 19:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș au oprit, pentru control, un autoturism, care se deplasa pe strada Gării, în localitate.
În timp ce verificau documentele prezentate, după ce au stabilit identitatea bărbatului de la volan, în vârstă de 35 de ani, polițiștii au constatat că acesta prezenta indicii ale consumului de alcool, motiv pentru care l-au testat în acest sens, iar rezultatul a indicat o valoare a alcoolemiei de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Din cauza acestui rezultat, bărbatul a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate mostre biologice, pentru a se stabili cu exactitate concentrația de alcool din organism. Ulterior, la data de 13 martie a.c., după ce analiza de specialitate a stabilit că bărbatul avea o concentrație de 1.54 mg/l alcool pur în sânge și după administrarea probatoriului, polițiștii au dispus reținerea bărbatului și introducerea acestuia în cadrul Centrului de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov, pentru o perioada de 24 de ore.
În cadrul dosarului penal, întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale.