O șansă în plus pentru copii: școala germană

Cunoscut pe vremuri ca ,,Liceul de fete”, Colegiul Naţional „Doamna Stanca“  a rămas de-a lungul anilor una dintre cele mai căutate instituţii de învăţământ din oraş. Şcoala este singura din oraș care oferă copiilor șansa de a învăța limba germană, de la vârste fragede și până la absolvirea liceului iar secția de germană este tot mai căutată în ultimii ani. 

300 de elevi la secția de germană

Potrivit documentelor, şcoala germană, o şcoală cu tradiţie, există deja de mai bine de 300 de ani.  De-a lungul vremii, dascălii și-au pus amprenta asupra numeroaselor generații de elevi, care spun și acum cu mândrie că au absolvit Colegiul Național „Doamna Stanca“. Pe lângă secția de română, la mare căutare și recunoscută este secția de limba germană. În momentul de față, în jur de 300 de elevi, de la clasa zero și până în a douăsprezecea, învață în limba lui Goethe.
La Făgăraș, școala germană este căutată și este o mare bucurie pentru mine să văd că an de an, numărul de elevi înscriși la secția germană, în cadrul Colegiului Național „Doamna Stanca“ este tot mai mare. Funcționează acum clase de la clasa zero, până în clasa a douăsprezecea, în total sunt aproape 300 de elevi. Înscrierile sunt încă în desfășurare la clasa zero. S-au înscris până acum într-o clasă 15 elevi, mai avem încă locuri libere și sperăm ca până la finalul înscrierilor să ocupăm toate cele 25 de locuri. “ , ne-a spus Corina Drăgoiu, directoarea Colegiului Național „Doamna Stanca“.

Rezultate bune la învățătură

Am poposit pentru o oră la clasele cu predare în limba germană, din cadrul Colegiului „Doamna Stanca“, mai exact la cele de la Școala nr. 7. Deși în mod normal, elevii vorbesc la ore în limba germană, de data aceasta conversația s-a purtat în limba română, deși prin rezultatele obținute, elevii ne-au demonstrat că stăpânesc bine limba lui Goethe.

Pe Iustin l-am găsit alături de colegii lui. Spune că vrea să se facă pompier, însă mărturisește că indiferent de meseria aleasă, o limbă străină este un plus pentru oricine.

Limba germană te ajută în multe țări. Eu aș vrea să mă fac pompier iar limba germană te poate ajuta și în alte meserii, pentru că de exemplu, dacă e un incendiu și e în altă țară, trebuie să vorbești cu acel om, să-l întrebi ce s-a întâmplat“, ne-a spus Iustin, elev în clasa a III-a.

Antonia este în clasa a VIII-a și se mândrește că a obținut cea mai mare nota la simularea Evaluării Naționale.

„De la grădiniță m-au dus părinții mei să învăț limba germană. Părinții mei nu sunt vorbitori de limba germană, dar au încercat să învețe și ei pe parcurs și pot spune că mama a reușit cât de cât. M-am descurcat singură, am încercat să învăț singură, să mă descurc, am citit, am căutat în dicționare, am muncit mereu. La simulare a fost un subiect accesibil, am luat notă mare, pot spune, 9,10, cea mai mare notă la clasa a VIII- a și pot spune că sunt mândră de mine“, ne-a spus Antonia.

Și Matei este unul din elevii cu care cadrele didactice ale colegiului făgărășean se mândresc. Acesta a obținut notă mare la simularea de la clasa a VII-a.

Sunt pe clasa a VII-a, la secția germană. Îmi place la această secție și sunt de la grădiniță, la germană. La simulare m-am descurcat foarte bine iar media generală a fost 9,40, am luat 9,50 la matematică, 9.00, la română și 9,70 la germană“, ne-a spus Matei.

Ne mândrim cu rezultate deosebite. Am avut anul trecut și anul acesta pe elevul Paul Sofonea, care a participat la Olimpiada Națională de Limbă Germană Maternă. Avem elevi care au participat la Olimpiada Națională de Limba Engleză. Avem copii care au plecat cu bursă de studii la facultate în Germania, oferite prin școala noastră. Elevii au posibilitatea ca în clasa a XII-a să susțină examenul DSD, adică un examen pentru certificare a competențelor lingvistice, recunoscut internațional și în baza diplomei de Bacalaureat împreună cu diploma DSD au dreptul de a studia în străinătate. De exemplu, un elev de anul trecut a obținut o bursă de studii în Germania. Și la nivel gimnazial am avut rezultate foarte bune la Olimpiada de Limbă Germană, anul trecut am câștigat un concurs în Germania, cu niște proiecte trimise acolo și proiectul nostru a fost unul din cele 50 de proiecte, câștigătoare din 1500 și într-adevăr avem copii foarte talentați, cu dorință de muncă și cu care ne mândrim“, ne-a spus Mihaela Nan, prof. de Limba Germană.

Acești copii sunt foarte implicați în activități școlare și extrașcolare, sunt în stare să depună mult efort, sunt determinați, sunt stimulați prin cunoașterea limbii germane, cu exigențe foarte mari, fiind considerată limbă maternă, deci se muncește în plus cinci ore pe săptămână, care înseamnă studiul aprofundat al limbii germane, pe lângă programa obișnuită pe care o fac copiii la secția română. În ceea ce mă privește, sunt și dirigintă la o clasă germană, la clasa a VIII-a C și sunt foarte mulțumită de coeziunea grupului de elevi, de spiritul lor de echipă, care și caracterizează disciplina germană. Probabil, o influență a limbii germane asupra modului de gândire, de organizare a muncii. De asemenea, sunt implicați în multe activități extrașcolare iar în ceea ce mă privește am organizat un club de lectură, care presupune achiziționarea și valorificarea cărților publicate de o editură. În cadrul unor concursuri școlare s-au remarcat de-a lungul anilor foarte mulți dintre elevii de la secția germană și nu numai și dintre cei de la secția română, evident. Am avut niște rezultate deosebite și în trei ani consecutiv au luat locurile întâi și doi la faza națională a Olimpiadei de Limba Română și ne-am calificat la faza internațională și acolo am obținut premii deosebite. Eu sunt foarte mulțumită de rezultatele noastre și cred că este un plus pentru orașul nostru, pentru comunitatea noastră, copiii aceștia au deschise foarte multe porți și pentru a cunoaște cultura și civilizația poporului german, evident și pentru a relaționa cu copii de alte etnii, atunci când merg în tabere, cred că este o conexiune interculturală și interetnică foarte bună și pe viitor cred că vor valorifica și pe piața muncii foarte bine aceste competențe de limba germană“, ne-a declarat Adelina Graură, prof. de Limba Română la Colegiul Național „Doamna Stanca“.

Așadar, în urmă cu câteva zile, îl prezentam pe elevul Paul Sofonea, care a obținut rezultate deosebite atât a olimpiadă, cât și la alte concursuri de limba germană. Însă, Paul nu este singurul elev cu rezultate bune. Pe lângă germană, elevii acestei secții s-au remarcat și la alte discipline.

Sunt în clasa a V-a C, de la secția germană și îmi place foarte mult limba germană, este foarte interesantă. În afară de germană, îmi place și matematica. Am fost  și la olimpiadă la matematică și am fost pe locul doi“, ne-a spus Andrei.

Am fost la Olimpiada de matematică unde am obținut locul întâi,  am trecut mai departe în etapa județeană și acolo nu am reușit să trec mai departe. Aceasta a fost prima olimpiadă și sper ca și în anii viitor să pot să am rezultate bune“, ne-a spus Sidonia.

Motive pentru a alege școala germană

Este cunoscut faptul că cunoașterea limbii germane deschide perspective nemărginite: în domeniul afacerilor, turism, știință și cercetare, posibilități de studiu, programe de schimb de experiență.

„Secția germană reprezintă mai mult decât garanția calității, reprezintă și o altă oportunitate. Mergând de mici, din clasa zero și chiar de la grădiniță mulți dintre ei la secția germană, pe parcursul școlar, ei au alte oportunități de a se dezvolta personal și din punct de vedere școlar. De-a lungul timpului, elevii de la secția germană au participat mai mult decât cei de la secția română la tot felul de mobilități, pentru că avem tot felul de parteneriate cu statul german sau cu organizații din Germania și asta implică și schimburi de elevi: copiii din Germania vin la noi, mergem noi la ei. Un alt motiv pentru a alege secția germană îl constituie DSD-ul, care este atestatul echivalent Cambridge-ului pe limba engleză și e o oportunitate pe care doar elevii de la secția germană o pot avea. Apoi avem copiii care absolvind secția germană au reușit să obțină în cadrul unor concursuri naționale, burse de studii în străinătate. Chiar anul trecut școlar și acum e primul an școlar pe care l-a desfășurat acolo, un elev de la Colegiul Național „Doamna Stanca“ a obținut o bursă de studii de la o universitate din Germania și urmează ca cei patru ani de facultate să beneficieze de această bursă integral“ a mai spus Corina Drăgoiu.

[smartslider3 slider=1]

Părinții spun că sunt mulțumiți de alegerea făcută și că bineînțeles la baza acestei decizii au stat și recomandările părinților ai căror copii au învățat la această școală.

Am doi copii la această școală, unul în clasa a II-a, unul în clasa a VII-a, amândoi sunt băieți. Beneficiile școlii din Făgăraș din punctul meu de vedere sunt polivalente și consider că copiii mei vor dobândi foarte multe cunoștințe. Nu împărtășesc opinia că dacă nu știu germană, nu duc copilul la germană. Soțul meu nu știe deloc limba germană, iar eu cunosc noțiunile cam până la clasa a IV-a, dar avem profesori cu rezultate și care pot să-i ajute să învețe această limbă. Și cred că nici părinții noștri nu au știut limba engleză și noi, cu toate acestea, am învățat-o“, ne-a spus Aurora Blendea.

Am doi copii aici la școală, am un băiat în clasa a IV-a și o fată în clasa a VI-a și am ales școala germană, pentru că am o mulțime de prieteni care au avut copiii la școala germană, cu rezultate foarte bune și consider că această școală oferă copilului un viitor“, ne-a spus Alin Ludu.

 

 

Am ales pentru copil limba germană la recomandarea părinților care au avut copiii la limba germană. Încă de la grădiniță am mers la germană și am continuat și la școală. Rezultatele sunt foarte bune, e foarte încântat și noi ca părinți am vrut și am dorit să mergem la limba germană pentru că o să aibă o altă deschidere în viață“, Claudiu Nan.

 

 

Am două fetițe la școala germană, una pe clasa a VII-a, cea mică pe clasa întâi. Sunt mulțumit de rezultatele pe care le au. Am ales școala germană datorită renumelui pe care îl are și am considerat că e o șansă în plus pentru copiii noștri, să învețe la o astfel de școală“, ne-a spus Cosmin Greblea.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *