Comercianții de mărțișoare, așteptați la Primăria Făgăraș
Comercianții de mărțișoare sunt așteptați să depună solicitările pentru Târgul Mărțișorului din municipiul Făgăraș, până în data de 18.02.2019.
Cererile se depun la Primăria Făgăraș, Compartiment Registratură și vor fi însoțite de copii după actele firmei și copie după buletinul sau cartea de identitate a solicitantului. Menționăm că prioritate la Târgul Mărțișorului, eveniment ce se va desfășura în perioada 25.02.2019- 3.03.2019, vor avea meșteșugarii și comercianții din Făgăraș și Țara Făgărașului.