Făgărășenii, așteptați la premiera spectacolului STEAUA FĂRĂ NUME

THEATER DU SOLEIL ENTERTAINMENT vă invită la Casa de Cultura Făgăraș, miercuri, 30 ianuarie 2019, de la ora 19.00, la premiera spectacolului „STEAUA FĂRĂ NUME“, de Mihail Sebastian.
„STEAUA FĂRĂ NUME“ este o comedie romantică savuroasă, plină de emoție, sensibilitate, lirism şi nu în ultimul rând umor. Acțiunea se desfășoară în perioada dintre cele două Războaie Mondiale, un timp plin de bonomia şi parfumul specifice epocii.
O gară dintr-un târg cenușiu de provincie este locul – aparent banal – în care se întâlnesc cele două personaje: timidul şi visătorul profesor MIROIU și MONA, o frumoasă necunoscută, captivă în labirintul confortului.
Dar ce se va întâmpla în noaptea specială care va urma, va schimba pentru totdeauna destinul celor doi. Bărbatul, care își imagina o lume de o frumusețe infinită, își vede materializat visul, iar femeia, fără nici o adevărată pasiune, prinsă într-o lume a bogăției materiale, se descoperă, în sfârșit pe sine. Se va îndrăgosti MONA ? S-ar putea. Se va (re)descoperi MONA? Cu siguranţă. Dar dimineața va disipa magia nopții şi va aduce un personaj-cheie. Apariția lui GRIG va obliga personajul principal al piesei să penduleze între tentația visului şi cea a luxului. Ce decizie va lua MONA?!
STEAUA FĂRĂ NUME – un spectacol în care comedia se împleteşte cu drama, recomandat cu căldură tuturor celor care vor să viseze şi să evadeze din cotidian.
Vă așteptăm alături de o echipă de profesioniști. În rolurile principale îi veți putea aplauda pe : Constantin Zanfirescu ( Zamzuu), Jean Lemne, Hany Derbas, Dan Crud, Catalin Marin (Vandamme), Luana Lute, Carolina Vasile, Andrei Necula, Ioana Budu, Teo Veleanu.
Spectacolul este produs şi organizat de Theater du Soleil Entertainment
Biletele se pot achiziționa la Casa de Cultură Făgăraș.
Preț bilet 30 lei. Preț redus pentru elevi și pensionari 25 Lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *