„Împrumutul se face personal, banii se dau pe loc, este una din marile realizări ale CARP Făgăraș, în câteva minute poți să pleci acasă cu banii“

Alin Ciambur- vicepreședinte CARP Făgăraș

Una din instituțiile de împrumut, dar și de ajutorare din Țara Făgărașului, pusă la dispoziția făgărășenilor de șase decenii și jumătate este Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Făgăraș. Pe lângă împrumuturile acordate pensionarilor și nu numai, CAR-ul acordă an de an sute de ajutoare membrilor săi.

De doi și jumătate la conducerea instituției se află președintele Ioan Pascu și vicepreședintele Alin Ciambur. Activitatea CAR-ului este una tot mai bună de la an la an, atât în ceea ce privește condițiile de împrumut, cât și ajutoarele acordate făgărășenilor aflați în nevoie.  În rândurile ce urmează, vicepreședintele CAR Pensionari Făgăraș, Alin Ciambur, ne prezintă câteva detalii din activitatea instituției,la final de an 2018.

 

Pe lângă activitatea de împrumut, știm că acordați și multe ajutoare membrilor CARP.

Activitatea CAR Pensionari din Făgăraș în anul acesta considerăm că a fost ceva mai bună decât în anul precedent. Numărul de membri este peste 11 500 şi într-adevăr, o activitate importantă și, poate, principala activitate este cea de întrajutorare, iar în acest an chiar am ridicat cota de ajutoare și valoric și ca număr. De exemplu, cotă parte bilete de tratament estimat până la sfârșitul anului, peste 200 de ajutoare, în valoare de circa 30.000 lei, cele sociale pentru diferite probleme ale membrilor, de sănătate, diverse situații limită în care se găsesc, ar fi circa 160 de ajutoare, în valoare totală tot de 30.000 lei. Mai avem ajutoare de deces și e adevărat că numeric ne îngrijorează, peste 200, dar valoarea a fost peste 350.000 lei. În ceea ce privește împrumuturile, pentru că dăm împrumuturi zi de zi, estimat la sfârșit de an, circa 3700 de împrumuturi și o valoare de peste 20 de milioane de lei.

Suntem în măsură să anunțăm că putem aloca suma necesară bonificației de 2% pe care am estimat-o și am dorit să o realizăm pentru toți membrii CARP-ului. Să ajute Domnul ca pentru anul viitor, măsurile pe care vrem să le implementăm, să ne ajute să dezvoltăm atât activitatea de împrumut, cât și cea de întrajutorare.

Care sunt condițiile acordării acestor împrumuturi și ce acte sunt necesare?

Condițiile de împrumut, în primul rând, le-am îmbunătățit în acest an. Am dat împrumuturi la care nu a fost nevoie să vină cu un girant, deşi  acordăm împrumuturi în sume destul de consistente, de până la 50.000 de lei, în jur de 10.000 de euro. Nu sunt sume mici și e normal ca acei care se împrumută să poată garanta că pot să returneze acești bani. Există o grilă a numărului de giranți pe care trebuie să-i aducă contractantul de împrumut, de până la 4 giranți. Solicitantul trebuie să se prezinte prima oară la ghişeu. Împrumutul se face personal, banii se dau pe loc, este una din cele mai mari realizări ale CARP Făgăraș, în câteva minute poți să pleci acasă cu banii. Titularul de împrumut trebuie să se prezinte cu carnetul de membru, să aibă achitate la zi cotizația și toate taxele, un cupon de pensie, nu mai vechi de trei luni și bineînțeles, în funcție de suma pe care o doreşte, să aibă 1,2,3,4 giranți alături ca să poată semna documentele  și să încaseze banii.

În limita fondului pe care îl are fiecare, prin cotizația lunară, se poate face împrumutul fără a mai fi nevoie de giranți, de documente: de cupon de pensie sau de adeverințe.

Pentru ajutoarele de deces, cei care îl solicită trebuie să aibă actele titularului, beneficiarul ajutorului: carnetul de membru, documentul de deces în original și buletinul de identitate.

Ce sumă se acordă ca ajutor de deces?

Ajutorul de deces este în funcție de vechimea pe care are în CAR. În anul acesta, pentru 20 de ani vechime se poate încasa suma de 1900 lei. Peste 20 de ani vechime, pentru  fiecare an suplimentar, se suplimentează suma cu câte 100 de lei. În momentul când cineva vine să încaseze acest ajutor, încasează și cotizația depusă și în general, cei pe care îi avem cu state vechi de plată au plecat acasă cu 6,7,8, chiar 9000 de lei.

Oricum, ne-am propus ca anul viitor să mai mărim puțin această sumă. Comparativ cu mulți dintre colegii pe care îi avem în țară și cu care am mai ținut legătura, stăm bine și la nivelul ajutoarelor de deces și la cota parte din biletele de tratament, suma compensată pentru deplasarea la un tratament și pentru cele sociale: noi dăm la cele sociale până în 200 de lei, foarte mulți nu depășesc suma de 50 de lei sau strict pentru o proteză, tratament mai costisitor să aibă o sumă mai mare. Noi am avut ajutoare excepționale date până la suma de 500 de lei: operații pe cord deschis sau tratamente decontate pentru cancer. Mult-puțin, noi spunem că este un ajutor, iar oamenii s-au bucurat în general.

Singura plângere a membrilor a fost cea legată de giranţi. Oamenii evită să mai gireze pentru împrumuturile cuiva. Fiecare își știe necazul, iar dacă unii nu au plătit, au fost buni de plată giranții. De aceea, anul acesta am făcut o rearanjare a numărului de giranți: pentru sumele mai mari am scăzut numărul de giranți și chiar am făcut această modalitate de împrumut în limita cotizației, fără girant. Avem foarte puțini restanțieri la plăți, comparativ cu alte unităţi. Cu toate acestea, la trei luni, scoatem din calculator listele de rău-platnici, îi atenționăm telefonic și dacă nu se prezintă într-un termen pe care îl stabilim, încercăm să contactăm și giranții pentru a le spune care este situația, pentru că noi suntem obligați să ne recuperăm banii. În ultimă fază, suntem nevoiți  să apelăm la executorii judecătorești, iar sumele în această situație aproape că se dublează din cauza taxelor care se pun.

În acest an nu prea am avut cazuri cu care am ajuns la executori, maxim 5-6. Am avut întârziați, i-am contactat, unii au avut probleme reale, au fost bolnavi, prin spitale, dar în general membrii pe care i-am avut au răspuns la aceste solicitări.

Aveți membrii din toată Țara Făgărașului?

Noi, pe lângă sediul din Făgăraș, avem un punct de lucru la Victoria, unde ne desfășurăm activitatea, iar în 14 sate din Țara Făgărașului avem reprezentanți rurali, care practic adună cotizațiile și țin legătura cu membrii noștri. Împrumuturile se fac numai la Făgăraș. Plătesc acolo, reprezentanții zonali vin la sfârșit de lună și ne aduc cotizațiile, sunt sume mai mici, care se regăsesc în carnetele membrilor, dar împrumuturile se iau de aici, pentru a evita anumite situații.

Din ce an funcționează CAR Pensionari Făgăraș?

Anul acesta am făcut 65 de ani. Nu am sărbătorit într-un mod festiv, nu am încercat să facem o festivitate din aceasta, dar pentru noi este un lucru mare, suntem mândri că avem o vechime deloc de neglijat.

Ioan Pascu- președinte CARP Făgăraș

De doi și jumătate la conducerea instituției se află președintele Ioan Pascu și subsemnatul, în calitate de vicepreședinte. Am încercat să îmbunătățim activitatea, iar rezultatele o dovedesc. Sperăm ca pe viitor să mai aducem mici îmbunătățiri în folosul tuturor membrilor.

Noi primim ca membrii și pe cei care mai au circa 5 ani până la pensie. Prin declarație pe propria răspundere sau dacă este membru cineva din familie pensionar și vrea să-și înscrie un copil, o poate face. Bineînțeles că în primul an sunt mai puține drepturi. Pot să-și ia împrumuturi, dar sunt niște limite.

Care e cotizația minimă?

Cotizația minimă este de 10 lei. Am făcut acest lucru pentru că aveam cotizația 1% din venit, din pensie sau din salariu. Mulți au depășit aceste sume și și-au făcut un fond destul de mare și, cum v-am spus, dăm împrumuturi de până la 50.000 de lei, de cinci ori fondul pe care îl are membrul. Cei care au 10.000 de lei fond, pot lua 50.000 lei împrumut.

Dar fiind destul de mulți membri care aveau fonduri destul de mari, ca să putem să mai reducem puțin creșterea vertiginoasă a sumelor, am stabilit un minim al cotizaţiei de 10 lei la care se mai adaugă 5 lei taxă pentru ajutorul de înmormântare și taxele de carnete. 15 lei pe lună este minimul, iar maximul, cât doreşte omul să cotizeze. De exemplu, ca să poată să scoată o sumă mai mare, el poate să vină în luna în curs să depună o sumă mai mare, 2000 de lei sau 3000 de lei și atunci poate să ia un împrumut destul de mare.

(Mihaela BĂRGĂOANU)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.