Anchetă internă după ce un bărbat susține că a fost bătut de doi polițiști
Organele de cercetare s-au autosesizat în privința bărbatului din Cuciulata, care susține că a fost bătut de doi polițiști în seara de duminică, 2 decembrie. La Spitalul din Făgăraș, acolo unde este internat bărbatul de 38 de ani a ajuns aseară o echipă a Poliției Făgăraș.
„ Colegii noștri au fost la spital, bărbatul a declarat că a fost bătut, lovit de către polițiști. În acest moment s-a deschis o anchetă internă, în cadrul Biroului Control Intern de la IPJ Brasov, pentru a se stabili împrejurările în care s-a produs acel incident“, ne-a spus subcomisar Alina Ivan, purt. de cuv. al IPJ Brașov.
Reamintim că bărbatul de 38 de ani a ajuns ieri bătut măr, la Spitalul din Făgăraș. Omul susține că a fost călcat în picioare, la propriu de doi polițiști, care au fost solicitați la un scandal pornit în familia bărbatului.
Localnicul de 38 de ani din satul Cuciulata spune că duminică seara, în jurul orei 21.00 a avut o dispută cu cumnatele lui. Acestea au sunat la poliție iar la fața locului s-au prezentat doi polițiști.
„M-am certat cu cumnata, azi-noapte, în jurul orei 21.00 și ea a zis că anunță poliția. A venit prima dată poliția și mi-a zis să mă cumințesc. După aceea, a sunat din nou la poliție, și au venit a doua oară. M-au încătușat, erau doi polițiști de la Hoghiz. Mi-au spus că mă duce la secție, dar nu m-au dus acolo. M-au dus într- casă, în Comăna, chiar când intri în Comăna de Jos. Era o casă părăsită, era o cameră goală și m-au bătut numai cu pumnii și cu picioarele și ziceau că de ce i-am deranjat. „Că noi în loc să mergem acasă, a trebuit să venim a doua oară.“ Eram încătușat, m-au lovit cu bastonul, cu pumnii și picioarele. M-au pus jos și călcau cu picioarele pe mine, cu bocancii pe mâini. 3-4 ore m-au bătut. Am trei coaste rupte, nu mai pot să calc pe picioare“, ne-a declarat Florin Hali.
Vezi continuarea AICI