Liturghie arhierească la biserica de la spital

foto: mitropolia-ardealului.ro

Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, a oficiat duminică Sfânta Liturghie în Biserica „Sfinții Cosma și Damian”, de la Spitalul Municipal din Făgăraș. Ierarhul a liturghisit împreună cu un sobor de preoți și diaconi din care au făcut parte protopopul de Făgăraș, Marius Corlean, preotul bisericii, părintele Lucian Bârsan, precum și alți slujitori ai sfintelor altare. Credincioșii din Făgăraș au participat în număr mare la liturghia arhierească, mulți s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Mântuitorului Iisus Hristos și au ascultat cuvântul de învățătură al ierarhului prin care a tâlcuit Evanghelia duminicală, a învierii fiicei lui Iair.

Am venit astăzi să prăznuim anticipat hramul acestei biserici, să ne rugăm pentru cei ce sunt în spital și pentru cei care vor veni să-și apere aici sănătatea, dar și să binecuvântăm lucrarea pe care părintele Lucian Bârsan o împlinește aici. Sfânta Evanghelie de astăzi ne prezintă două minuni pe care Mântuitorul Iisus Hristos le-a săvârșit. Fiind chemat de Iair, mai-marele sinagogii, să-i tămăduiască fiica bolnavă, Mântuitorul întârzie un pic, așa cum a întârziat și când a fost chemat să-l vindece pe Lazăr. Și în timpul acesta El mai săvârșește încă o minune. Trebuie să înțelegem un lucru foarte important, pentru că pericopele evanghelice despre minunile săvârșite de Iisus Hristos sunt trecut în Evanghelie nu pentru a ști noi ce minuni a făcut Mântuitorul, pentru că putem să le ținem minte toate,  putem să le uităm, dar important este să ținem minte de ce a făcut Hristos minunea respectivă. La prima minune observăm că deși Mântuitorul știa starea de suferință a unei femei, o lasă ca să ceară ea din tot sufletul, adică dorința de vindecare să fie atât de puternică și în smerenia ei să se apropie de poala hainei Mântuitorului și să se vindece”, a subliniat ierarhul.

La final, părintele Lucian Bârsan i-a mulțumit ierarhului pentru vizita arhierească făcută la cinci ani de la sfințirea locașului de cult, în preajma sărbătorii hramului din 1 noiembrie, când îi prăznuim pe Sfinții doctori fără de arginți Cosma și Damian. Binecuvântarea arhierească adusă în această duminică peste credincioșii care primesc îngrijiri medicale la spitalul făgărășean și se roagă în locașul de cult din apropiere a adus încurajare și sprijin în lucrarea misionară și pastorală desfășurată aici.

Credincioșii au avut posibilitatea să cinstească racla unde se păstrează capul Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei, adusă de la Catedrala mitropolitană din Sibiu.

sursa:mitropolia-ardealului.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *