Încă un incendiu în Țara Făgărașului!
Încă un incendiu în Țara Făgărașului! Pompierii au fost solicitați în această după-amiază, astăzi la un incendiu izbucnit în satul Lisa. Aceștia au intervenit cu două autospeciale cu apă și spumă și un echipaj SMURD, după ce șura unei case și o parte din grajd au luat foc. Pompierii au reușit la această oră să lichideze incendiul.
Reamintim că și în această dimineață pompierii au fost chemați la un incendiu în Cincșor. Din fericire, aici a ars doar 10 mp din acoperișul unei case. De asemenea, vinerea trecută, focul a mistuit agoniseala unei familii din Șona. Au ars acoperișul saivanului, pe o suprafață de 1500 mp și 1060 de baloți de fân.