Distracție și multă voie bună, duminică, 20 mai, în Poiana Vadului

Festivalul Narciselor ajuns la cea de-a XVIII-a ediție va aduce multă distracție și voie bună în poiana Vadului duminică, 20 mai. Zeci de interpreți de muzică populară, dar și ansambluri  folclorice vor încânta publicul prezent la sărbătoarea narciselor. Deschiderea va avea loc la ora 13.00 pe scena care va fi amplasată în poiană.

Ca în fiecare an, la Festivalul Narciselor sunt așteptați mii de localnici din Țara Făgărașului, dar și turiști veniți din alte colțuri ale țări.

E o sărbătoare de suflet a satului Vad și  vom organiza și în acest an Festivalul Narciselor. O să fie mai greu cu organizarea din mai multe motive: primăvara aceasta care nu a fost primăvară, ci a fost vară, seceta aceasta prelungită s-au suprapus și cu foarte multă activitate pentru personalul primăriei care e prins în multe proiecte care sunt în desfășurare, dar o să ținem această festivitate. Sperăm că va fi bine, iar acest lucru va depinde și de vremea de afară“, ne-a spus Cristinel Paltin, primarul comunei Șercaia.

Deschiderea oficială va avea loc la ora 13.00 iar de la ora 14.00 va debuta programul artistic susținut de interpreții de muzică populară din Țara Făgărașului. Pe scenă vor urca: Mioara Greavu, Georgiana Pătrînjel, Gheorghe Berian, Loredana Gașpar și Ștefan Ramba. Invitați de onoare: Gheorghe Turda și Ionuț Langa.

De asemenea, pe scena amplasată în poiana Vadului vor urca Ansamblul Făgărașul, condus de Ioan Ionuț, Ansamblul „Plaiurile Șincii“, Ansamblul „Plaiurile Lisei“ și Trupa „Hansel și Gretel“.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *