Subiectul zilei

Cristian Țopescu a murit la vârsta de 81 de ani

foto: antena3.ro

Fostul comentator sportiv Cristian Ţopescu a murit marți, la vârsta de 81 de ani. În urmă cu o săptămână, el a fost internat de urgență la Spitalul Elias. Astăzi, el a suferit un stop cardio-respirator iresuscitabil.

„Da (n.r. a murit) la ora 16:00, în Terapie Intensivă. Degradarea stării generale, nu s-a mai putut face nimic”, a spus purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, dr. Silviu Negoiţă, potrivit Agerpres.

Fostul comentator sportiv, licenţiat al Institutului de Educaţie Fizică şi Sport (1970), Țopescu suferea de mai multe afecţiuni cronice, printre care şi diabet.

Între anii 1964-2004, la TVR, a lucrat ca reporter sportiv, realizator de emisiuni, comentator sportiv, redactor şef sport, director general adjunct TVR.

Cristian Ţopescu a avut și un mandat de senator de Bucureşti, în urma alegerilor parlamentare din 30 noiembrie 2008.

În luna martie a anului 2017, preşedintele Klaus Iohannis i-a acordat lui Cristian Ţopescu Ordinul „Steaua României”.

Cristian Țopescu a mai primit Ordinul Meritul Sportiv, Ordinul Olimpic Colanul de Aur şi Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler.

De asemenea, în urma unui decret semnat de preşedintele României în octombrie 2016, colonelul în retragere Cristian Ţopescu a fost avansat la gradul de general de brigadă.

sursa: digi24.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Făgărașul Tău
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.