Vremea se încălzește simțitor. În următoarele şapte zile vor fi cu 20 de grade mai mult

Administrația Națională de Meteorologie anunţă că vremea se va încălzi treptat, urmând ca până la sfârşitul săptămânii viitoare să fie înregistrate temperaturi chiar mai ridicate decât ar fi normal pentru această perioadă a anului, adică de 20 de grade. Asta în condiţiile în care duminică au fost şi minus 16 grade.
„Pentru următorul interval, veştile sunt bune. Procesul de încălzire va continua, dar va fi lent, timid, astfel temperaturile vor creşte uşor, atât cele maxime, cât şi cele minime cu câte două-trei grade de la o zi la alta. Luni aşteptăm temperaturi de 10-11 grade în regiunile de vest, iar în restul teritoriului, chiar dacă se resimte o încălzire, temperaturile vor fi în continuare mai scăzute decât în mod normal pentru această dată. În regiunile extracarpatice, Muntenia, Oltenia, Moldova, temperaturile se vor menţine undeva la 2-6 grade, iar in mod normal, la această dată, ar trebui să avem între 10 şi 14 grade, chiar şi în zona Capitalei vorbim despre 3-4 grade”, a declarat, pentru Mediafax, meteorologul de serviciu, Alina Şerban.
Aceasta a explicat că după jumătatea săptămânii viitoare temperaturile vor ajunge la normal, urmând ca în weekend-ul viitor aceastea să fie mai ridicate pentru această perioadă. „Pe parcursul săptămânii, procesul de încălzire continuă, se intensifică şi se va resimţi mai bine după jumătatea acestei săptămâni când ajungem la nişte valori normale, urmând ca spre finalul săptămânii viitoare, temperaturile sa fie chiar mai ridicate, astfel estimăm, în partea de sud, maxime de 19-20 de grade”, a adăugat Alina Şerban.
Ieri a fost cea mai friguroasă zi de 25 martie de când se fac măsurători meteorologice, cu ger şi de -17 grade în nordul Moldovei şi în estul Transilvaniei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *